Părinţii, mai preocupaţi de sănătatea dentară a copiilor în 2019

1 2 jpg jpeg

Prezentarea la medicul stomatolog pediatru în prima oră după un traumatism dentar al copilului creşte şansa de reuşită a tratamentului cu 50%.

Copiii tind să sufere de două ori mai multe traumatisme dentare în timpul verii comparativ cu restul anului, arată un studiu realizat de Dent Estet 4 Kids. Activităţile sportive şi cele în aer liber atrag accidente care se pot solda cu pierderea dinţilor. Anul acesta, însă, se mai arată în studiu, se observă o creştere a numărului de dinţi salvaţi, datorită gradului mai mare de informare a părinţilor preocupaţi de sănătatea dentară a copiilor. De asemenea, gutierele sportive realizate în cabinetul stomatologic au avut un rol major în protejarea copiilor de traumatisme dentare.

Se impune o vizită de urgenţă la medicul stomatolog pediatru în cazul în care copilul are un dinte fracturat, mobilizat sau desprins, sângerează mai mult de 10 minute, are dificultăţi la înghiţire şi la respiraţie, febră sau semne de inflamaţie. Dacă un copil suferă un traumatism la dinţii permanenţi, acesta rămâne fără o soluţie de înlocuire a dintelui cel puţin până la vârsta de 18 ani, când se poate lua în calcul inserarea unui implant dentar. În acest timp, lipsa dintelui poate provoca anomalii în dezvotarea oaselor maxilare, probleme de masticaţie şi de vorbire, dar şi traume emoţionale.

„Există două vârste critice la care frecvenţa traumatismelor este mai mare: 1-3 ani şi 10-12 ani. Dacă în dentiţia temporară predomină luxaţiile, în cazul celei permanente întâlnim adesea fracturi dentare. Fiind o urgenţă stomatologică, prognosticul unui dinte traumatizat depinde aproape în totalitate de doi factori: timpul de intervenţie şi corectitudinea tratamentului”, spune prof. dr. Alexandru Ogodescu, medic primar în ortodonţie şi ortopedie dento-facială, pedodonţie.