Osul-iepurelui, planta rinichilor. Ce alte beneficii are

1 osul iepurelui jpg jpeg

Plantă recunoscută pentru efectul diuretic, osul-iepurelui este de ajutor în diverse probleme renale şi nu numai.

Proprietăţile curative ale plantei erau bine cunoscute încă din perioada antică, iar faptul că despre ea scriseseră învăţaţi importanţi ai vremii e un argument în plus s-o tratăm cu toată consideraţia.

Iată ce scrie Adam Lonicer, reputatul botanist german, despre osul-iepurelui: „Această plantă e excelentă pentru proprietăţile ei diuretice şi pentru eficienţa cu care elimină pietrele la rinichi. Nu degeaba i se mai spune şi rădăcina-pietrei. Înaintaşii noştri obişnuiau să marineze planta tânără şi s-o consume pe tot parcursul anului. Coaja şi rădăcina înmuiate în vin sau marinate în vin şi apoi consumat totul ajută foarte mult la eliminarea pietrelor la rinichi. Ţinută în gură, după ce a stat în vin, alină durerea de dinţi“. 

Mai este denumită şi lemnic, ciocul-ciorii, caşul-iepurelui sau lingoare. Această plantă perenă cu înălţimea de 60 – 70 cm are un rizom scurt (o tulpină subterană lemnoasă) şi o tulpină aeriană, care creşte până pe la 50 cm.

Ce proprietăţi are

Planta e bogată în amidon, ulei esenţial, taninuri şi substanţe glicozide. Componenţa frunzelor e asemănătoare cu cea a rădăcinii, fapt pentru care au efect comparabil.

Osul-iepurelui are, de asemenea, proprietăţi antitusive şi laxative. Rădăcina are nu numai proprietăţi diuretice, ci şi antidiuretice conţinutului unor uleiuri fixe esenţiale, care-i determină aceste caracteristici.

Dacă se doreşte folosirea plantei pentru proprietăţile diuretice, atunci rădăcina trebuie infuzată, nu preparat[ ca decoct decoct. Altfel, uleiul esenţial cu proprietăţile diuretice se va evapora. Pentru tratamentul tusei, se foloseşte tulpina lemnoasă în amestec cu rădăcină uscată.

Cum se foloseşte

Din plantă se folosesc atât tulpina, cât şi părţile aeriene. Tulpina se recoltează din mai până în iulie pentru a beneficia la maximum de calităţile ei, iar rădăcina se recoltează toamna.

  • Tinctura de osul-iepurelui e bună în bolile hemoroidale, sângerări şi afecţiuni ale tractului digestiv. Tinctura se obţine prin macerarea plantei proaspăt recoltate în alcool. O jumătate de kilogram de plantă se macerează 5 – 10 zile într-un litru de alcool de 40 de grade, se strecoară, se păstrează într-un recipient din sticlă, la temperatura camerei. Se ia 1 linguriţă pe stomacul gol, cu un sfert de oră înainte de fiecare masă.
  • Infuzia de rădăcină din osul-iepurelui se foloseşte în tratamentul edemelor, reumatismului şi al gutei. E un bun antiinflamator la nivelul vezicii urinare şi calmează durerile. Se prepară infuzie din osul-iepurelui astfel: 3 linguri de plantă uscată şi mărunţită la 1 litru de apă clocotită, se infuzează 15 minute, se filtrează şi se bea câte 1 cană de 2-3 ori pe zi, înainte de mese. Se face gargară cu infuzie pentru durerile în gât.
  • Maceratul din rădăcină de osul-iepurelui se prepară din 2 linguriţe cu vârf de rădăcină rasă, care se pun la 1 cană cu apă rece, se lasă 6-8 ore, apoi se încălzeşte şi se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi dar nu mai mult de 15 zile!
  • Decoctul de osul-iepurelui se foloseşte în combaterea ascitelor, în retenţiile urinare şi în afecţiuni renale. Se fierb 20 g de rădăcină mărunţită într-un litru de apă până când cantitatea scade la 750 ml. Se face o cură de mai multe zile consumându-se câte puţin pe tot parcursul zilelor.
  • Pentru un decoct mai concentrat se ţin 3 linguriţe de frunze într-un pahar cu apă. Se beau 2-3 ceşti de decoct, înainte de masă, pentru combaterea stărilor alergice, ascită sau alte boli renale.
  • Pentru obţinerea pulberii, planta se usucă îndelung la soare. Pentru 1 kg de pulbere, se pun la uscat 3-3 ½ rădăcini proaspete. Se macină fin şi se iau câte 2 g pe zi. În tratamentul eczemelor, ulceraţiilor cutanate, pruritului sau al bolilor de piele cornice, se folosesc cataplasme şi comprese.

INFO

Femeile însărcinate şi cele care alăptează nu trebuie să folosească remedii pe bază de osul-iepurelui.