Octombrie roz împotriva cancerului de sân

1 2 jpg jpeg

Fundaţia Renaşterea organizează azi a zecea ediţie a evenimentului "Iluminare în roz", simbol al luptei împotriva cancerului de sân. În acest an, clădirea aleasă pentru a purta culoarea speranţei este Palatul Parlamentului. Evenimentul va începe la 19.00 şi va include momente speciale cu dansatorii Răzvan Mazilu şi Monica Petrică şi un microrecital susţinut de Florin Chilian. Anul acesta, alte 7 oraşe din ţară s-au alăturat Capitalei. Astfel, lumina roz va transmite mesajul luptei împotriva cancerului de sân în Botoşani, Braşov, Constanţa, Cluj, Paşcani, Petroşani, Târgu Mureş. În Bucureşti au mai fost iluminate în roz: Ateneul Român (2001), Muzeul George Enescu (2002), Teatrul Naţional (2003), clădirea CEC (2004), Biblioteca Centrală Universitară (2005), Muzeul Naţional de Artă (2006), Cercul Militar Naţional (2007), Arcul de Triumf (2008), Institutul Oncologic din Bucureşti (2009). România ocupă primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidenţa cancerului de sân (adică numărul de cazuri noi). Autoexaminarea, vizita la medicul de familie, ecografia mamară şi mamografia sunt paşii care te ajută să deţii controlul asupra acestei boli.