Oboseala cronică poate duce la depresie

1 2 jpg jpeg

„Sindromul oboselii cronice este o afecţiune caracterizată prin fatigabilitate persistentă sau intermitentă neexplicată, care nu este rezultatul unui efort fizic şi nu este ameliorată de repaus”, afirmă Garofiţa Nicolae, medic primar medicină de familie la Centrul Medical Garomed din Bucureşti. Dacă simptomele acestei boli sunt prezente mai mult de şase luni, este indicat un consult medical. Într-o primă etapă, doctorul poate indica efectuarea unor analize, pentru excluderea altor boli care pot însoţi oboseala cronică. Astfel, oboseala poate ascunde diabetul, cancerul sau insuficienţa hepatică. În prezent, nu se poate spune cu exactitate ce anume cauzează oboseala cronică. Se consideră că apare pe fondul unui sistem imunitar scăzut, după unele infecţii, în cadrul unor tulburări endocrine sau în perioadele stresante. Poate afecta activităţile zilnice Cele mai multe persoane afectate de oboseala cronică îşi folosesc resursele pentru a se adapta la obligaţiile familiale şi de serviciu. Există însă şi situaţii când această boală perturbă activitatea cotidiană.

„Unii se simt incapabili de o activitate productivă, alţii cer ajutor chiar pentru activităţile şi traiul zilnic. Uneori sunt abandonate activităţile de recreere, izolarea şi frustrarea putând marca evoluţia trenantă a maladiei”, avertizează medicul Garofiţa Nicolae.

Mai poţi citi şi:

- Zâmbetul te ajută să treci peste depresie şi durere

- Scapă de depresie fără medicamente

Pentru tratarea sindromului de oboseală cronică, medicii recomandă în primul rând schimbarea stilului de viaţă. Este nevoie de renunţarea la fumat şi de evitarea consumului mare de cafea şi de alcool.

Se recomandă mişcarea în aer liber, evitându-se efortul fizic epuizant. Pentru durerile de cap, medicii pot prescrie antiinflamatoare, iar antidepresivele nesedative pot îmbunătăţi somnul.

Dacă oboseala cronică este însoţită de strări despresive şi de anxietate, poate fi vorba despre sindromul depresiv-anxios, care necesită tratament psihiatric.