„Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”, spune o vorbă din bătrâni şi nu putem să contestăm înţelepciunea bunicilor noştri. Pentru a te asigura că vei avea o zi în care energia ta va fi la cote ridicate, ţine cont de aceste obiceiuri, astfel încât, să poţi face tot ceea ce ţi-ai propus în acea zi.

Pregăteşte tot ceea ce ai nevoie cu o seară înainte

Dacă seara îţi vei pregăti ţinuta pentru a doua zi, dimineaţa ta va fi mult mai liniştită. Poţi să îţi amâni alarma de câteva ori fără să te îngrijorezi de faptul că ai putea întârzia. Chiar dacă eşti tentată să faci asta, experţii în psihologie spun că ar fi bine să renunţi la funcţia „snooze” şi să îţi setezi o singură alarmă. Potrivit acestora, în ultima oră de somn, organismul nostru începe să se pregătească pentru trezire şi ne transmite semnale: temperatura corpului creşte uşor, dopamina şi cortizolul sunt pompate în sânge. Practic aceşti hormoni ne dau energie pentru a ne putea trezi, iar butonul „snooze” scurtcircuitează acest proces. 

 

Poţi să-ţi pui pe noptieră chiar şi accesoriile, cum ar fi bijuteriile, o eşarfă, ceasul, pentru a avea apoi timp şi să te machiezi, dacă eşti adepta acestui ritual de înfrumuseţare. Nu uita de crema cu protecţie solară, o regulă de la care să nu te abaţi. 

 

Nu sări peste micul dejun 

Nu trebuie să mănânci neapărat „ca un rege‟  la prima oră a dimineţii, însă nu spune pas mesei de dimineaţă. Un bol cu  fulgi de cereale cu lapte poate fi suficient pentru a-ţi furniza necesarul de nutrienţi, printre care şi multe fibre. E uşor de preparat şi e un mic dejun sănătos care îţi garantează că nu vei resimţi senzaţia de foame până la prânz. O cafea pe stomacul gol nu e nici pe departe o alegere sănătoasă, în lipsa hranei propriu-zise acest tabiet putând avea urmări grave asupra sistemului digestiv. Chiar şi dacă e decofeinizată va produce acid în stomac, îi va afecta mucoasa, iar probabilitatea să dezvolţi indigestii şi arsuri în timp este foarte mare. De asemenea, nu uita de hidratare - începe fiecare zi cu un pahar de apă. Dacă poţi, adaugă şi lămâie, pentru a te înviora şi revigora instant.

Cultivă-ţi gândurile pozitive 

 

Ai nevoie doar de câteva minute pentru a medita, pentru a fi recunoscător că vezi răsăritul şi pentru că o nouă zi înseamnă până la urmă foarte multe posibilităţi: de a face lucruri interesante, de a interacţiona cu oameni, de a găsi motive de bucurie în jur. Totodată, pentru a nu te simţi copleşit la un moment dat de treburi, încearcă să îţi setezi principalele obiectivele pe care vrei să le concretizezi în acea zi. Dacă ai un răgaz să le şi notezi pe o hârtie, după ce le rezolvi, le poţi tăia de pe listă.  

Oferă-ţi o pauză de la reţelele de socializare

 

 

Deşi cei mai mulţi oameni tind să facă asta, nu te conecta de la prima oră pe Facebook, Instagram sau Tik Tok. Oferă-ţi timp şi atenţie, prioritizează-ţi activităţile. În loc să „urmăreşti” ritualul de îngrijire a pielii dezvăluit de un influencer, mai bine ai avea tu grijă de tenul tău, de exemplu. Dacă nu locuieşti singură, este esenţial să schimbi câteva vorbe cu cei dragi, să luaţi masa împreună şi să vă bucuraţi de un ceai, o cafea sau un cappuccino. Totodată, dacă poţi să nu deschizi televizorul de la prima oră, nu o face, căci vei avea timp peste zi să te informezi.

 

Începutul unei zile te poate influenţa semnificativ şi, tocmai de aceea, fă tot ceea ce ţine de tine pentru a-ţi asigura un start bun.

 

 

Sursă foto: Unsplash.com