Unul dintre principalele simptome în ortopedie este durerea, simptom adesea ignorat de persoanele care suferă de probleme ale umărului. Pacientul tolerează durerile pentru o perioadă mai lungă de timp, riscând afectarea muşchiului şi o recuperare mult mai dificilă, sau chiar imposibilă, în pofida unei intervenţii chirurgicale care a decurs perfect.

De aceea specialiştii ne recomandă să nu trecem cu vederea aceste dureri, ci să le investigăm de îndată ce apar.
În ortopedie, cel mai important simptom este durerea. Din nefericire, articulaţia umărului este o articulaţie care nu lucrează în încărcare, cum este şoldul sau genunchiul. Prin urmare, durerile sunt tolerate mai mult timp astfel încât, adesea, pacienţii se prezintă târziu la medic. Pe planul doi se află impotenţa parţială funcţională – pacienţii remarcă faptul că nu pot să mai ridice mâna, nu pot să mai facă activităţi uzuale cum ar fi pieptănatul, spălatul pe cap etc. Din punct de vedere al evoluţiei, şi este valabil pentru orice în medicină – nicio patologie nu evoluează spre bine, totul evoluează spre rău. Leziunile tendoanelor coafei rotatorilor, tendoanelor muşchilor cu care facem activităţile legate de articulaţia umărului, pot degenera în timp şi se pot rupe. În momentul în care un tendon se rupe, apare o impotenţă funcţională, parţială la început, care evoluează spre un grad mai mare de invaliditate, iar muşchiul în spatele tendonului rupt degenerează grăsos. Asta înseamnă că, dacă la un moment dat pacientul vine şi ne hotărâm să reinserăm tendonul la locul lui, operaţia poate să aibă rezultate nesatisfăcătoare pentru că în spatele lui avem un muşchi care nu mai funcţionează. Cu cât se intervine mai târziu, cu atât este mai rău”, arată dr. Liviu Ojoga, Medic primar Ortopedie şi Traumatologie şi Şeful Secţie Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Sanador.
Afecţiunile umărului pot fi catalogate în două mari grupe -patologia traumatică şi patologia degenerativă-  care adesea se suprapun peste 2 categorii de pacienţi.Pe de o parte vorbim despre persoanele tinere, în primele decade de vârstă, sportive, şi care se prezintă la medicul ortoped cu afecţiuni de natură traumatologică: luxaţii de umăr, rupturi de tendoane – biceps proximal sau distal, rupturi de pectoral mare, disjuncţia acromio-claviculară. 
Afecţiunile traumatologice apar, cel mai frecvent, în cadrul activităţilor sportive: sporturi de contact, schi, activitatea în sala de fitness şi sunt rezultat al mişcărilor greşite, al suprasolicitării anumitor tendoane în poziţii neadecvate sau a traumatismele directe sau indirecte prin torsiunea membrului superior. De aceea specialiştii recomandă încălzirea înaintea începerii unui antrenament. În plus, cei care practică sporturi de sezon, cum ar fi schiul, trebuie să ştie că organismul are nevoie de o perioadă de câteva săptămâni de pregătire musculară, tonifiere, pentru a face faţă efortului şi pentru a evita accidentările.
A doua categorie de pacienţi este reprezentată de persoanele cu vârste peste 60 - 70 de ani, ce prezintă afecţiuni degenerativede tipul artrozei de umar (omartroza), mai puţin cunoscută în rândul pacienţilor din România şi pentru care se recurge la proteza de umăr. Din păcate, aceste afecţiuni nu pot fi prevenite, fiind rezultat al evoluţiei naturale a corpului. În timp, cartilajul articular îşi pierde calităţile şi apare artroza. Bineînţeles că şi genetica joacă un rol: artroza poate apărea şi la persoane tinere, la fel de bine cum vedem persoane la 90 de ani fără afecţiuni ale cartilajelor articulare.
Diagnosticul se pune în urma unor investigaţii recomandate de medic în funcţie de particularităţile fiecărui caz. Pentru zonele osoase se indică, cel mai adesea radiografia, urmată, dacă este necesar, de examen computer tomograf. Pentru părţile moi (tendoane, muşchi) medicul va recomanda un examen de rezonanţă magnetică nucleară. La acestea se adaugă mai nou variantele de Artro - CT şi Artro - RMN, care constau în injectarea unei substanţe de contrast la nivelul umărului, urmată de CT, respectiv RMN. Ghidându-se după rezultatele investigaţiilor, medicul ortoped poate recomanda cea mai bună cale de tratament.
În cazul patologiilor traumatice la pacienţii tineri, indicaţia este de a repara. Acolo nu există decât varianta de a reinsera tendoanele rupte, de a le augmenta dacă este cazul, şi aici vorbim de tehnicile moderne ghidate artroscopic. Rezultatele bune ale intervenţiilor se datoreazăfaptului că avem acces la aceste tehnici artrosocopice,dar şi faptului că industria furnizează implanturi de calitate superioară, ceea ce duce la nişte reparaţii din ce în ce mai bune şi cu rezultate funcţionale excelente”, precizează dr. Ojoga.
Artroscopia de umăr este procedură chirurgicalăminim-invazivă ce permite medicului să examineze articulaţia umărului cu ajutorul unei camere video miniaturale, subţire, numită artroscop. Aceasta asigură diagnosticarea şi tratarea corespunzătoare a multor afecţiuni ale articulaţiei umărului, permiţând o recuperare cu integrare socio-profesională rapidă.
În cazul patologiilor degenerative cel mai adesea se recurge la protezele de umăr. Când vorbim de patologiile degenerative la nivelul cartilajului, singura varianta este reprezentată de protezele de umăr: proteze parţiale, totale şi proteze inversate. Pentru leziunile coafei rotatorilor, daca este posibil, ortopedul va încerca reparaţia, varianta secundară fiind proteza de umar (proteza inversată).
Pentru a avea succes, intervenţiile chirurgicale la nivelul umărului trebuieurmate de o recuperare adecvată. Şeful Secţie Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Sanador precizează că „o operaţie făcută perfect, cu un implant perfect, poate să nu dea un rezultat funcţional bun dacă nu este bine recuperat pacientul. De acea este important ca el să fie îndrumat spre un serviciu de recuperare specializat în patologia respectivă. Pe de altă parte, chirurgul trebuie să păstreze o legatură cu medicul care se ocupă de recuperarea pacientului, pentru că numai aşa se poate organiza o recuperare specificăpentru acel caz medical”.