Metode să îţi scapi prietenii de depresie

1 2 jpg jpeg

Încercarea de a oferi ajutor unei persoane care se luptă cu simptomele depresiei poate fi una destul de grea. Când vorbele şi încurajările încep să nu mai aibă un efect pozitiv, este timpul să adopţi o nouă strategie. Doar ascultă Pentru o persoană depresivă este important să fie ascultată şi susţinută din punct de vedere emoţional. Aşadar, fă-ţi timp pentru persoana dragă, ascult-o cu calm ori de câte ori simte nevoia să se destăinuie şi oferă-i compasiune. Acesta este un prim pas în lupta cu depresia. Documentează-te A oferi suport unei persoane care suferă de depresie înseamnă şi a te documenta în privinţa afecţiunii. Astfel, vei înţelege mult mai bine ce se întâmplă cu persoana respectivă şi care este procesul acestei afecţiuni.

Mai poţi citi şi:

- Scapă de depresie fără medicamente

- Oboseala cronică poate duce la depresie

- Zâmbetul te ajută să treci peste depresie şi durere

Unei persoane care suferă de depresie îi va fi greu să accepte faptul că are nevoie de ajutor de specialitate. În acest moment, rolul tău este acela de a-i explica motivele pentru care este bine să apeleze la un psiholog. Oferă-ţi ajutorul în căutarea unui specialist şi mergi împreună cu cel drag la un consult.

Implicarea ta în viaţa unei persoane care se confruntă cu probleme depresive este un mare ajutor, chiar dacă nu prea te pricepi să spui vorbe care ajută. Un lucru extrem de important este felul în care te porţi în preajma persoanei în cauză. Atitudinea ta este cheia, aşa că încearcă să fii mereu optimist şi să încurajezi prin felul tău de a fi.

Depresia nu se tratează de unul singur, stând în casă. Din contră, simptomele se pot agrava, motiv pentru care este indicat să faci ceva în acest sens. Invită-ţi prietenul în oraş, mergi cu el la cumpărături sau la un film sau faceţi orice altceva care să-l încarce cu energie pozitivă. În cazul în care te va respinge prima oară, nu renunţa, fii perseverent.

Un lucru extrem de important este acela de a-i spune persoanei care suferă de depresie că se văd îmbunătăţiri. În general, persoanele depresive tind să renunţe la tratament sub pretextul că nu văd niciun rezultat, însă efectele benefice ale medicamentelor se văd după cel puţin şase luni de la începerea tratamentului. Încurajează-ţi prietenul să nu renunţe la tratament şi fii alături de el în orice moment. Numai aşa va reusi să treacă peste momentele dificile.