Nanomedicina este o ramură a medicinei care foloseşte ştiinţa şi instrumentele nanotehnologiei pentru a preveni şi trata bolile. De asemenea, implică folosirea materialelor la scală nanoscopică, precum nanoparticulele biocompatibile şi nanoroboţii creaţi pentru diagnosticarea, administrarea medicamentelor şi acţionarea într-un organism viu.

Acest tip revoluţionar de medicină dispune de produse medicale, care sunt obţinute din surse biologice şi produse nebiologice, având ca principiu activ diverse structuri sintetice. Nanomedicina este promiţătoare prin introducerea unor abordări noi în diagnostic şi tratament, mai ales acolo unde există o serie de necesităţi nerealizate. Aceste necesităţi includ integrarea unor molecule care în mod normal nu ar putea fi folosite din cauza toxicităţii lor mari; exploatarea unor mecanisme de acţiune multiple; maximizarea eficienţei unor medicamente, combinată cu reducerea dozei şi a toxicităţii, şi furnizarea posibilităţii unei eliberări ţintite şi controlate, în zone precis delimitate din corp şi îmbunătăţind transportul acestora printre barierele biologice. Practic, modificările aduse de nanotehnologie în medicină sunt legate de toxicitate, solubilitate şi biodisponibilitate.

Nanomaterialele au venit cu multe avantaje în dezvoltarea farmaceutică. Datorită dimensiunii lor extrem de reduse, nanomaterialele acţionează într-o zonă specifică, ceea ce le creşte eficienţa. Pot fi construite să aibă diferite forme, suprafeţe şi compoziţii chimice pentru a interacţiona cât mai bine cu zonele-ţintă. Procesele biologice care au loc atunci când apar anumite boli se produc la scară foarte mică: poate fi vorba de mutaţii genetice, anomalii ale proteinelor sau infecţii cu virusuri ori bacterii. Din acest motiv, au avut loc cercetări aprofundate pentru a înţelege mai bine procesele moleculare care să permită construirea unor nanoparticule cu o acţiune cât mai precisă.

În Uniunea Europeană, pe piaţa nanomedicinei au fost introduse în ultimii ani nanocristale (utilizate în tratamentul schizofreniei, al dislipidemiei sau în transplantul de rinichi), nanoemulsii (pentru tratarea artritei reumatoide, a psorizisului sau a sindromului nefrotic) şi lipozomi (în terapia cancerului de sân sau a celui ovarian, a osteaosarcomului, a meningitei limfomatoase sau a infecţiilor fungice). De asemenea, au apărut nanoparticule, având indicaţii terapeutice în cancerul pancreatic, limfom folicular şi scleroză multiplă şi conjugaţi polimer-proteină pentru tratamentul hepatitelor B şi C în faza cronică, al leucopeniei declanşată în urma chimioterapiei şi al acromegaliei.

Bolile respiratorii au un spectru larg şi afectează atât organismul foarte tânăr cât şi pe cel vârstnic. Cum speranţa de viaţă a crescut, nanotehnologia poate fi utilă în creşterea calităţii vieţii la bătrânii afectaţi de boli respiratorii. Plămânul este o ţintă foarte potrivită pentru medicamente datorită siguranţei şi uşurinţei cu care se administrează acestea, prin intermediul aerosolilor. Până acum, beneficiile nanotehnologiei s-au făcut simţite în anumite boli pulmonare cronice, precum astmul şi bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). În plus, se fac cercetări pentru utilizarea nanomedicinei în tratamentul fibrozei chistice, al tuberculozei pulmonare şi al cancerului de plămâni.