După 30 de ani de activitate în Israel, ţara cu unul dintre cele mai avansate sisteme medicale din lume, unde a devenit pionier al chirurgiei urologice oncologice laparscopice şi robotice, Dr. Andrei Nadu, medic de origine română, se alătură echipei PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

În ultimii ani am avut nişte colaborări minunate cu urologia din România,în special în cadrul academic, ca visiting professor invitat la evenimente ştiinţifice locale. În paralel,am avut ocazia să lucrez şi cu urologi tineri români care au venit la mine, în fellowships, lucru care m-a bucurat foarte tare. Am început să vin mai des, să observ ce se întâmplă în ţară şi am descoperit o atmosferă foarte frumoasă. Există din ce în ce mai mult interes pentru acest tip de chirurgie, chirurgia urologică laparoscopică şi robotică, pe care eu o practic din 2001 în Israel şi care acolo a devenit rutină. România este în plin proces de dezvoltare şi am vrut să mă alătur progresului. De asemenea, simt că am şi o datorie faţă de ţara mea. Educaţia pe care am primit-o aicim-a ajutat să ajung unde am ajuns în Israel şi vreau să-mi arăt recunoştinţa. În plus, mă simt foarte bine aici, mă simt acasă.”, a mărturisit Dr. Andrei Nadu, medic urolog, PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

Suntem încântaţi şi onoraţi să-l primim pe Dr. Andrei Nadu în echipa PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL. Expertiza şi experienţa sa,consistenţa medicalăşi academicăcompleteazăîn mod fericit performanţele spitalului nostru, atât pentru noi, ca echipă medicală, cât şi pentru pacienţii care se confruntă cu patologii urologice oncologice. Este reconfortant gândul că aceştia au acces la încă un specialist la care să apeleze în situaţii medicale delicate, pentru care, de multe ori singurele opţiunierau înafara Românieişi, odată aflaţi sub observaţia lui, să aibă şanse suplimentare de vindecare sau ameliorarea suferinţei. În plus, Dr. Andrei Nadu va coordona în spitalul nostru un program de instruire în chirurgia urologică oncologică prin abord laparoscopic şi asistat robotic, împărtăşind din experienţa sa meritorie şi contribuind major la formarea profesională a colegilor noştri.”, a declarat Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Director Medical PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

În 1987, pe când se afla în anul 3 de facultate la UMF Carol Davila, medicul s-a stabilit împreună cu familia în Israel, unde a fost nevoit să pornească de la 0 atât cu studiile, cât şi cu viaţa de zi cu zi. În urma unui examen de echivalare, şi în ciuda obstacolelor pe care le-a întâmpinatca proaspăt emigrant a fost acceptat la Sackler School of Medicine, din cadrul Universităţii din Tel Aviv.

Obstacolele inerente ale emigrării, un restart total al vieţii într-o ţară străină, cad pe tine din toate direcţiile: cultural, social, limbă, finanţe, climă, atmosferă. Dar, când ai 22 de ani şi eşti înarmat cu dorinţa arzătoare de a învăţa, progresa, egala şi depăşi pe cei din jur, nu există impedimente peste care să nu poţi trece. În viaţă, dar şi în carieră, cu cât îţi setezi mai multe obiective cât mai înalte, cu atât eşti mai stimulat.”,a declarat Dr. Nadu.

După absolvirea Facultăţii de Medicină, Dr. Andrei Nadu a urmat  specializarea în chirurgia urologică şi, ulterior, un fellowship în Paris de supraspecializare în chirurgia urologică oncologică laparoscopică.La începutul anilor 2000, a devenit pionier în acest tip de chirurgieîn Israel:în 2001 a efectuat primele operaţii de nefrectomie parţială laparoscopică şi de prostatectomie laparoscopică. Un deceniu mai târziu,în 2010, a continuat pionieratul şi a efectuat, în premieră în Israel, aceste două intervenţii cu ajutorul chirurgiei robotice.

Am fost interesat dintotdeauna de ce urmează să se întâmple, m-am uitat spre viitor să văd care sunt noile tehnici şi cum pot să mă adaptez, să le integrez în felul în care abordez chirurgia. Am ales să fac supraspecializarea în Franţa, pe un subiect de nişă, ceva ce nu exista până în acel moment – urologia laparaoscopică. În 2001, am participat la o conferinţă unde am prezentat 10 cazuri de nefrectomie parţială laparoscopică, la care acum ne uităm ca la ceva cotidian, şi mai că s-au ridicat să mă dea afară – atât de controversată era intervenţia în vremea aceea. Zece ani mai tarziu a apărut chirurgia robotică, care treptat o va înlocui pe cea laparoscopică. Concluzia este că medicina evoluează rapid şi cu ea trebuie să ne adaptăm şi noiconstant.Astfel, m-am concentrat întotdeauna pe procesul de descoperire şi învăţare a celor mai noi modalităţi profesionale care să vină în sprijinul pacienţilor mei.”, a declarat medicul.

Dr. Andrei Nadu profesează şi acum în cea mai mare secţie de Urologie din Israel, la Spitalul Rabin Medical Center, unul dintre cele mai mari spitale din ţară, spital terţiar de referinţă. Pacienţii trataţi de Dr. Nadu prezintă afecţiuni oncologice urologice, precum cancer renal, cancer de prostată, cancerul urteral, cancer de vezică. De-a lungul carierei, medicul a performat peste 900 de intervenţii de chirurgie robotică oncologică.

 

La PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL am găsit exact ce căutam, un standard medical ridicat, cu protocoale internaţionale implementate, echipe medicale complexe, conducere dedicată şi energia necesară pentru o îngrijire a pacientului la standarde înalte. Chirurgia este o artă în care nu poţi ajunge la perfecţiune, din păcate. Vor exista totdeauna riscuri si complicaţii care desigur scad ca incidenţă cu cât expertiza chirigicală creşte, dar niciodată, nicăieri în lume şi în mâinile nimănui nu va fi zero.  Apariţia unei complicaţii este momentul când este testat sistemul şi devine foarte important ce infrastructură, ce pregătire are spitalul.În PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, am găsit tehnologie de ultimă generaţie cu care am fost obişnuit în Israel. Mai mult, am descoperit lucruri care sunt pestece am experimentat în spitale de acolo. Totodată, am observat că se pune un accent foarte puternic pe diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor în echipe multidisciplinare. Medicina nu mai este un one man show, ci suntem în punctul în care progresul real poate fi atins doar în echipă, cu ajutorul colaborării tuturor specialiştilor implicaţi în procesul de vindecare. Este un punct forte şi sunt încântat să-l regăsesc în centrul activităţii PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.”a completat Dr. Andrei Nadu.

În ultimii 20 de ani chirurgia laparoscopică şi robotică a devenit standard of care în chirurgia urologică, mai ales pentru nefrectomii şi nefrectomii parţiale, iar robotica devine din ce în ce mai frecvent folosită datorită faptului că anulează dificultăţile aduse de curba de invatare in chirurgialaparoscopica.

Chirurgia robotică, prin sistemul chirurgicaldaVinci Xi, oferă vedere tridimensioală reală, o disecţie foarte precisă, efectuată cu ajutorul unor instrumente mai performante, ergonomie şi un nivel de confort mai ridicat pentru chirurgi.De asemenea, procesul învăţării procedurii de către membrii echipei se petrece într-un timp relativ mai scurt, comparativ cu operatia laparoscopică. Totodată, acest tip de chirurgie asigură recuperarea rapidă a pacientului, cu spitalizare de scurtă durată şi reluarea imediată a activităţii.

Educaţia medicală este un pilon principal în viziunea doctorului Nadu, care a fondat şcoala de laparoscopie urologică în anii 2000 la Sheba Medical Center, în Israel. Este important ca generaţiile următoare să poată învăţa care sunt cele mai noi tehnici pe care le pot folosi pentru a lucra cât mai eficient şi pentru a putea sprijini cât mai mult pacienţii care ajung în cabinetele lor.

Aici este un centru de învăţare cum nu am mai văzut – mă refer la Surgical Training Institute de la PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL. Are toate facilităţile necesare integrării unui program de instruire în chirurgie urologică laparoscopică şi robotică. Trebuie doar să deschidem un nou domeniu. În plus, am observat că există şi un interes puternic pentru acest tip de chirurgie.”, a spus Dr. Andrei Nadu.

Pacienţii pot solicita consultaţii la Dr. Andrei Nadu începând cu data de 23 aprilie 2021, în PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.