Măşti sănătoase cu efect antirid instant

1 2 jpg jpeg

Frumuseţea se învaţă. Nu ai nevoie decât de puţin timp pentru a te informa şi încă un pic de timp pentru a le aplica.

Masca de faţă cu castravete şi albuş de ou

O reţetă pe cât de simplă pe atât de eficientă. Nu ai nevoie decât de un castravete rece de la frigider pe care să îl cureţi de coajă, îl tai mărunt şi îl pui în blender. Peste el, adaugi un albuş şi eventual câteva picături de vitamina E. Le mixezi până obţii o pastă fină pe care o aplici apoi pe faţă. Las-o 20 de minute să acţioneze după care clăteşte cu apă călduţă. Masca aplicată îţi va strânge porii, acţionând ca un adevărat lifting asupra pielii tale. Rezultatele vor fi şi mai evidente dacă o vei folosi o dată pe săptămână.

Află care sunt remediile naturiste pentru acnee AICI

Uleiul de ricin estompează ridurile

Este un adevărat miracol când vine vorba de prevenirea ridurilor, dar şi de estomparea celor deja formate. Poţi să îl foloseşti atât pe faţă, cât şi pe gât.

Se aplică destul de simplu, cu ajutorul unei dischete demachiante pe care ai îmbibat-o în ulei şi cu ajutorul căreia faci apoi mişcări circulare la nivelul pielii, mai ales sub zona ochilor.

Lasă uleiul să acţioneze cel puţin 15 minute după care poţi să clăteşti cu apă călduţă fără a şterge faţa cu prosopul. Cel mai bine ar fi să aplici acest tratament seara, după baie şi să-l laşi cel mult 30 de minute. Astfel, va penetra mai bine porii deschişi în timpul băii. Trebuie să ţii cont totuşi că un timp mai mare de 40 de minute poate să producă iritaţii la nivelul pielii.

Compoziţia de clătite, benefică pentru ten

Lapte, făină şi ou. Aceste ingrediente se găsesc în orice casă şi pot face minuni când vine vorba de îngrijirea tenului tău. Pentru asta trebuie să amesteci 2 linguri de faină cu un ou şi o lingură de lapte praf. Pasta astfel obţinută aplic-o pe faţă şi gât pentru 20 de minute. La final realizează un masaj uşor cu ajutorul apei călduţe şi şterge faţa prin tamponare.

Laptele şi zeama de lămâie încetinesc procesul de îmbătrânire

În trecut, femeile foloseau laptele în amestec cu mierea pentru a menţine o piele hidratată şi elastică, dar şi pentru a stopa procesul de îmbătrânire a pielii. Acest tratament naturist antirid, cu zeama de la o lămâie şi lapte proaspat te va ajuta să previi formarea ridurilor atât de neplăcute. Pentru asta ai nevoie de două linguri de lapte şi 10 picături de zeamă de lămâie. Soluţia astfel obţinută las-o să acţioneze maximum 20 de minute după care trebuie să clăteşti cu apă călduţă din abundenţă.

Ananasul, fructul antirid

Face parte din categoria tratamentelor naturiste antirid. Tot ce trebuie să faci este să masezi frecvent faţa cu o bucată proaspătă de ananas şi o să observi cum aspectul tenului tău va fi vizibil ameliorat.

Poţi să foloseşti şi sucul proaspăt de ananas pe care îl aplici apoi cu ajutorul unei dischete demachiante. Efectul este garantat şi vizibil chiar de la prima aplicare.

Află care sunt tratamentele naturiste pe bază de ou pentru păr şi piele AICI

Banana cu smântână reface colagenul pielii

O combinaţie excelentă pentru un facelift natural, mai ales datorită bananelor bogate în antioxidanţi precum vitaminele A,B şi C, care hidratează, menţin pielea fermă, oferă un efect anti-ageing şi acţionează asupra colagenului natural al pielii.

Tot ce trebuie să faci este să amesteci o banană coaptă cu un sfert de ceaşcă de smântână într-un blender. Aplică apoi pasta obţinută pe faţă şi aşteaptă 15 minute până să te speli pe faţă cu apă calduţă.

Vei obţine un aer de prospeţime instant. Apelează la această mască o dată pe săptămână.