Mănâncă fructele cu jumătate de oră înainte de masă

1 2 jpg jpeg

Toţi specialiştii în nutriţie sunt de acord. Iarna nu este cel mai potrivit anotimp pentru a începe o cură de slăbire drastică. Corpul arde mai multe calorii din pricina temperaturilor scăzute la care este expus şi tocmai de aceea trebuie să consumăm alimente consistente.

Adaugă la aceasta faptul că legumele proaspete nu mai sunt de actualitate şi obţii premisele pentru o masă încărcată de preparate grele, care-ţi pot da peste cap digestia.

Există însă câteva trucuri, legate de prepararea alimentelor şi de combinarea acestora, care te pot ajuta să-ţi reglezi funcţiile digestive.

Condimentează mâncărurile cu ghimbir şi cu piper.

După o masă copioasă ia câteva tablete de cărbune medicinal. Acestea vor absorbi aciditatea şi gazele şi vor uşura digestia.

Bea ceai de sunătoare, coada şoricelului sau gălbenele.

Mănâncă timp de câteva zile alimente uşor digerabile: supe de zarzavat, legume fierte sau coapte, consumă cereale şi produse din cereale.

Prepară alimentele la aburi, într-o sită deasupra vasului în care fierbe apa. Substanţele nutritive se păstrează mai bine şi alimentele preparate sunt gustoase şi uşor digerabile. Condimentează apoi legumele cu amestecuri de mirodenii (ţelină, leuştean, salvie, măghiran, rozmarin, tarhon, cimbru, chimion, busuioc, oregano, chimen, coriandru, boabe de muştar).

Mănâncă alimente compatibile sau în ordinea corectă. Începe-ţi dimineaţa cu lichide (apă, ceaiuri sau sucuri naturale) şi continuă cu un mic dejun consistent. Mănâncă fructele cu cel puţin 30 de minute înainte de masă. La prânz, consumă întotdeauna şi o salată, iar seara mănâncă devreme şi ceva uşor. Dulciurile vor fi luate ca o gustare separată, şi nu după masă. De asemenea, este bine ca acestea să fie însoţite de ceaiuri calde.

Asigură-i corpului tău lichidele necesare. Consumă 1,5-2 litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri sau infuzii de fructe şi plante). Lichidele sunt necesare pentru a reface sucurile digestive, care în timpul meselor copioase se secretă mai mult.

Fă exerciţii fizice în fiecare zi. Acestea vor spori rapiditatea cu care se digeră alimentele şi vor arde surplusul de calorii.

3 sfaturi de aur

* După cină fă o plimbare în aer liber. Digestia va fi mai bună, iar somnul mai odihnitor. * Dacă urci zilnic până la 200 de trepte, vei întări aparatul circulator, respiraţia şi metabolismul. * Nu lăsa să treacă nici o zi fără să faci mişcare cel puţin 15 minute.