Omenirea a apelat la proteze pentru membrele lipsă sau pierdute în accidente din cele mai vechi timpuri. În ultimii 20 de ani, însă, s-au făcut progrese uimitoare, dispozitivele devenind tot mai complexe şi tot mai uşor de utilizat. Mâna bionică este unul dintre ele.

În zilele noastre, cercetările în ceea ce priveşte aparatura prostetică avansează în pas alert pentru a le reda oamenilor aflaţi în suferinţă speranţa la o viaţă cât mai aproape de normal, maximizându-le posibilitatea de a se mişca şi de a simţi.

Mâna bionică este mişcată cu ajutorul minţii

Senzorii speciali ai dispozitivului detectează micile semnale electrice generate natural şi le convertesc în mişcări intuitive ale mâinii. Muşchii care controlează mişcările mâinii biologice sunt aceiaşi care pun în mişcare şi mâna bionică: dacă pacientului îi lipsesc palma şi o parte din antebraţ, dar i-a rămas cu un fragment mare din mâna naturală, mâna bionică este ataşată de acesta şi mişcată de muşchi. Practic, odată ataşată mâna artificială, pacientul trebuie doar să-şi imagineze că strânge degetele pentru a apuca ceva, respectiv că le întinde pentru a lăsa obiectul din mână, iar dispozitivul va răspunde automat.

Permite efectuarea multor operaţiuni de rutină

Dispozitivul este simplu de folosit, nu cântăreşte mult, iar persoana care îl poartă poate ridica o greutate de până la 8 kilograme cu ajutorul lui. Un posesor de mână bionică poate apuca obiecte mai mici sau mai mari cu o viteză şi o forţă care depind de cât de tare îşi tensionează muşchii naturali şi poate întreprinde acţiuni precum scrierea, apucarea unui pahar, deschiderea uşilor cu clanţă, manevrarea unei pensule de machiaj sau a ghidonului de la bicicletă în timpul mersului. Deşi, în prezent, nici chiar cele mai avansate proteze nu controlează perfect toate funcţiile mecanice posibile, cercetările sugerează că, în viitorul apropiat, mâinile bionice vor funcţiona în întregime precum cele biologice. Aceste dispozitivele artificiale se pot realiza şi pentru copiii cu vârste mai mari de 9 ani, care s-au născut cu braţe mai scurte şi fără palmă sau care au suferit accidente.

Unele persoane reuşesc să se obişnuiască în 10 minute să controleze mâna bionică, în timp ce altele, ai căror muşchi sunt slăbiţi, au nevoie de ceva mai mult timp. Tehnologia utilizată pentru aceste dispozitive poartă numele de electromiografie, iar senzorii sunt electrozi electromiografici. Mâna bionică se poate ataşa sau se poate scoate cu uşurinţă, după dorinţa utilizatorului, fără a fi nevoie de intervenţie chirurgicală. Pur şi simplu se scanează fragmentul de mână biologic rămas şi se construieşte, cu ajutorul imprimantelor 3D, o mână bionică special pentru pacientul respectiv. Braţele bionice sunt disponibile deocamdată în clinici din Marea Britanie, Franţa şi SUA.

În prezent, se fac cercetări pentru realizarea unor mâini bionice care nu doar să fie funcţionale din punct de vedere mecanic, ci să le dea pacienţilor şi posibilitatea de a simţi textura şi consistenţa obiectelor atinse. Producţia pe scară largă a acestor dispozitive va mai avea de aşteptat o vreme, deoarece momentan este extrem de scumpă, însă cercetătorii rămân optimişti că lucrurile vor evolua spectaculos în următorii ani.