Linie telefonică de suport psihologic pentru personalul medical, paramedical şi sanitar

1 fundatia estuar 4medicall jpg jpeg

Personalul medical, paramedical şi sanitar implicat în tratarea persoanelor infectate cu virusul COVID-19 au la dispoziţie o linie telefonică de consiliere şi suport psihologic - 4medicALL.

Linia telefonică 4medicALL este deschisă în fiecare zi de luni până vineri, între orele 10:00 şi 18:00. În funcţie de evoluţia situaţiei şi a solicitărilor, programul poate fi extins. Membrii personalului medical, paramedical şi sanitar pot primi consiliere la numerele de telefon: 0758 119 314, 0758 119 313, 0758 119 304 sau pe e-mail, la consiliere@estuar.org.

„Situaţia în care ne aflăm la nivel naţional şi global creează angoase pentru cei mai mulţi dintre noi. Izolarea socială, schimbările, incertitudinea şi vulnerabilitatea fizică ne pot afecta şi sănătatea mintală, de care este important să avem grijă. Totuşi, cei mai expuşi şi mai încercaţi în această perioadă sunt cadrele medicale, linia I de intervenţie, cei care poartă responsabilitatea de a trata simptomele unui virus nou. Colegii mei terapeuţi îşi vor folosi toată priceperea din peste 27 de ani de experienţă a fundaţiei, pentru  a-i ajuta să gestioneze mai uşor provocările acestor zile”  a declarat Amedeea Enache, Director Executiv, Fundaţia Estuar.