Leacuri de tot felul cu mentă

2 jpg jpeg

Planta are propietăţi calmante, cicatrizante şi antibacteriene şi încă din cele mai vechi timpuri, a fost apreciată pentru aroma inconfundabilă şi pentru efectele sale terapeutice. Romanii foloseau planta pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru a reîmprospăta respiraţia şi în mâncăruri, iar grecii o utilizau ca odorizant şi în băile de relaxare.

Leacuri cu ulei de mentă

Mod de preparare:

Ai nevoie de 250 ml ulei de floarea-soarelui şi de 5 linguri de frunze uscate de mentă. Amestecă ingredientele, pune-le într-o sticlă şi lasă la macerat 3 săptămâni, la loc cald. Apoi, strecoară şi păstrează uleiul în sticle închise la culoare.

Indicaţii:

Probleme respiratorii

Toarnă 5-6 picături de ulei de mentă într-o cratiţă cu 2 l de apă clocotită. Acoperă-ţi capul cu un prosop şi stai deasupra vasului 10-15 minute. Respiră adânc pe nas. Inhalaţia cu ulei de mentă este recomandată în cazul răcelilor, a nasului înfundat şi a problemelor respiratorii de tot felul, deoarece ajută la curăţarea căilor respiratorii fără a produce efecte secundare.

Dureri şi mâncărimi

Uleiul de mentă are proprietatea de a reduce inflamaţia, de a calma durerile de orice fel şi de a reduce riscul de infecţii. De aceea, dacă te doare capul, suferi de reumatism sau te-ai rănit, pune câteva picături de ulei de mentă pe zonele cu probleme. În cazul în care te-au ciupit ţânţarii sau vrei să te fereşti de insecte, masează-te cu ulei de mentă. Îţi va conferi o senzaţie de prospeţime şi de răcoare.

Mătreaţă

Datorită efectelor sale calmante, uleiul de mentă are efecte benefice în cazul scalpului cu mătreaţă. De asemenea, stimulează creşterea părului şi-i conferă strălucire şi prospeţime. Aplică pe pielea capului câteva picături de ulei, masează şi lasă să acţioneze aproximativ 40 de minute, apoi clăteşte cu şampon şi apă caldă.

Depresie şi anxietate

Cu un efect răcoritor şi plin de prospeţime, uleiul de mentă stimulează activitatea mentală, combate stările de depresie şi anxietate şi creşte capacitatea de concentrare. Pune 15-20 de picături de ulei de mentă în cada cu apă şi relaxează-te timp de 30 de minute. Infuzie combinată de mentă

Pune la înmuiat, peste noapte, 4-5 linguriţe de plantă proaspătă zdrobită în 200 ml apă rece. Filtrează amestecul a doua zi, iar planta înmuiată pune-o într-o cană de 200 ml de apă clocotită. Lasă la înfuzat aproximativ 20 de minute, apoi strecoară. Amestecă cele două extracte (rece şi cald).

Datorită propietăţilor antiiflamatorii, infuzia combinată de mentă este recomandată celor care suferă de gastrită. Aceasta reduce arsurile şi calmează durerile. Se bea câte 1 l de infuzie pe zi, timp de 3 săptămâni.

Greaţă şi vomă

Stările de greaţă şi voma pot fi combătute cu infuzia combinată de mentă. Se administrează câte 1 l de infuzie pe zi, în 6 reprize.

Cistită, pielonifrită

Datorită proprietăţilor sale antibacteriene, menta poate calma disconfortul în cazul cistitei şi a pielonifritei. Se bea câte 1 l de infuzie combinată pe zi.

Febră

Menta scade febra şi reduce confuzia mentală şi durerile de cap. Se beau câte 1-2 căni de infuzie combinată, la nevoie.

Halenă

În cazul respiraţiei urât miroasitoare, se face gargară cu un pahar de infuzie combinată, de 6 ori pe zi, timp de 2 săptămâni.

Acnee

Pentru că este o plantă cu proprietăţi antibacteriene şi calmante, menta ajută la reducerea iritaţiilor provocate de acnee. Aplică pe zona afectată comprese înmuiate în infuzie combinată şi lasă-le să acţioneze câteva minute.

Leacuri cu ceai de mentă

Peste 250 ml apă clocotită pune 1 linguriţă de plantă şi lasă la infuzat 20 de minute. Ceaiul de mentă se bea cald.

Indicaţii:

Diaree

În cazul problemelor cauzate de diaree, bea câte o cană cu ceai de mentă de 2 ori pe zi, până dispar simptomele neplăcute.

Ulcer

Mentolul din compoziţia mentei are efect de calmare a mucoasei gastrice. Este eficient atât în tratarea, cât şi în prevenirea ulcerului.

Migrene

Menta calmează durerile şi stările de greaţă cauzate de migrenă. Se bea câte 1 l de ceai pe zi, în mai multe reprize.

Bronşită, răceală

Fiind un bun decongestionant al căilor respiratorii, menta tratează răcelile şi bronşitele. Se administrează câte 1 l de ceai de mentă pe zi.

Baie de mentă

Mod de preparare:

Pune la înmuiat, peste noapte, 7 linguri de mentă în 3 l de apă caldă. A doua zi, strecoară şi pune planta la fiert, 10 minute, într-un litru de apă. Strecoară din nouă, amestecă cele două ape şi toarnă-le în cadă.

Afecţiuni respiratorii şi stres

Menta desfundă căile repsiratorii şi este un remediu în calmarea stărilor nervoase. Relaxează-te în baia cu mentă cel puţin 30 de minute.

Considerată adjuvant în multe afecţiuni, menta are şi contraindicaţii. Dacă suferi de constipaţie cronică, atunci renunţă la remediile cu mentă. De asemenea, planta este interzisă femeilor însărcinate şi care alăptează. Uleiul esenţial de mentă este contraindicat copiilor, pentru că poate provoca reacţii alergice.