Leacuri de calmat durerile premenstruale

1 2 jpg jpeg

Simptomele specifice care preced ciclul premestrual sunt durerile din sfera genitală însoţite de tulburări neurovegetative care se manifestă prin balonări, vomă, transpiraţii, irascibilitate, diaree, depresie şi dificultăţi de concentrare. Aceste semnale, fizice şi psihice, apar în săptămâna ce precede ciclul menstrual şi disconfortul dispare odată cu începerea acestuia. Iată câteva remedii din plante care şi-au dovedit eficienţa în timp, prin proprietăţile lor terapeutice calmante, antiinflamatorii şi antiseptice, combătând în acelaţi timp, senzaţia de greaţă şi de vomă.

* Pulberea de hibiscus este inticată în tulburările menstruale frecvente, însoţite de disconfort gastric. Tratamentul începe cu patru zile înaintea ciclului menstrual şi se continuă până la încheierea acestuia. În acest interval, se administrează de patru ori pe zi câte o linguriţă de pulbere care se ţine sub limbă circa zece minute, apoi se înghite cu o infuzie preparată dintr-o lingură de flori de coada-şoricelului şi dintr-o cană cu apă.

* Gălbenelele sunt renumite pentru efectul lor calmant şi antiinflamator, iar ceaiul este indicat mai ales persoanelor anemice. Infuzia se prepară din două linguriţe de flori peste care se toarnă două căni cu apă fierbinte. După 15 minute, ceaiul se strecoară şi se consumă pe parcursul zilei, dar prima cană se bea dimineaţa, pe stomacul gol.

* Rădăcina de cerenţel este un calmant cu efecte remarcabile. În plus, planta are proprietăţi antiseptice, antidiareice şi antihemoragice şi reglează fluxul menstrual. Din două linguriţe de rădăcină de cerenţel şi o cană cu apă se prepară un decoct care se fierbe timp de cinci minute. Ceaiul se bea dimineaţa, pe stomacul gol, neîndulcit.

* Coada-racului este una dintre plantele cele mai eficiente în reglarea ciclului menstrual foarte abundent, tratând în acelaşi timp indigestiile. În plus, ceaiul elimină şi senzaţia de vomă. Din două linguri de plantă şi 500 ml de apă se prepară un decoct care se fierbe trei minute. Cantitatea se bea pe parcursul unei zile.

* De asemenea, dieta poate influenţa în bine sau poate agrava sindromul premenstrual. Femeile cu sindrom menstrual abundent trebuie să evite sarea, alimentele condimentate, băuturile şi alimentele reci, dar şi excesul de cafea şi de alcool.