La ce sunt bune probioticele

1 2 jpg jpeg

Sistemul digestiv este colonizat de peste o sută de miliarde de bacterii „bune“ care constituie flora intestinală. Ele împiedică dezvoltarea bacteriilor nocive, care produc boli digestive. Cum ajung bacteriile „bune“, numite probiotice, în organism? Din alimentele pe care le consumăm.

Stimulează sistemul imunitar

Bacteriile „bune” de la nivelul sistemului digestiv stimulează formarea anticorpilor, întărind apărarea naturală a organismului. Studiile arată că deteriorarea florei intestinale contribuie la apariţia unor afecţiuni, cum sunt alergiile, bolile autoimune, inflamatorii şi cele degenerative. Probioticele sunt necesare şi pentru a combate gripa şi infecţiile pielii.

Iaurtul natural, cea mai bună sursă

Probioticele sunt culturi vii de bacterii, create în urma procesului natural de fermentaţie, cum este cel de producere a acidului lactic din iaurt sau din brânza de vaci. Pentru a-ţi asigura aportul zilnic de bacterii „bune”, trebuie să consumi un pahar de iaurt simplu.

Previn tulburările digestive

Probioticele menţin un nivel optim al pH-ului în colon şi ajută la sinteza vitaminelor şi a unor aminoacizi esenţiali în digestie. Acestea inhibă dezvoltarea bacteriilor dăunătoare, protejându-te de probleme precum toxiinfecţii alimentare, balonare, constipaţie, diaree sau sindrom de colon iritabil.

Antibioticele, inamicii probioticelor

Obiceiurile tale alimentare, dar şi tratamentele medicamentoase pe care le urmezi, au o influenţă majoră asupra sănătăţii tractului intestinal. Astfel, cel mai mare inamic al probioticelor sunt tratamentele îndelungate cu antibiotice şi cele cu pilule contraceptive.