Cunoscută sub denumirea medicală de torticolis, contractura muşchilor gâtului care limitează mişcările de rotaţie ale capului poate fi combătută cu ajutorul exerciţiilor de kinetoterapie.

Torticolisul poate apărea în viaţa intrauterină, la naştere (torticolis obstetrical), dar şi ca urmare a malformaţiilor coloanei cervicale sau a unor leziuni, inflamaţii, pareze, scleroze sau traumatisme.

„Cea mai frecventă formă de torticolis este însă cauzată de obiceiurile greşite, cum este ţinerea telefonului pe umăr atunci când lucrăm la birou“, afirmă Şerban Indrei (foto), kinetoterapeut principal la Secţia de fizioterapie şi recuperare medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“.

„Kinetoterapia ajută la tonifierea şi la alungirea grupelor musculare pe partea afectată şi la tonifierea şi la scurtarea grupelor musculare pe partea opusă“, adaugă kinetoterapeutul Şerban Indrei.

Pentru a obţine rezultate bune, se recomandă începerea efectuării exerciţiilor imediat după depistarea problemei, deoarece pot apărea şi asimetrii secundare la nivelul feţei şi toracelui. Execută zilnic câte 10-12 repetări ale fiecărui exerciţiu, reluate în două-trei serii.

Aşezat pe partea sănătoasă, cu piciorul uşor îndoit în spate, îndoaie braţul de pe aceeaşi parte
şi sprijină gâtul pe umăr.


Aşezat pe pat, cu picioarele încrucişate, pune palma de la mâna corespunzătoare zonei afectate pe umăr, iar cu mâna cealaltă prinde antebraţul. Înclină capul într-o parte, apoi în cealaltă.


Aşezat pe pat, îndoaie braţul şi du-l coroană deasupra capului, apoi înclină capul în partea sănătoasă.