În pandemia de COVID-19, unii pacienţii cronici au rămas fără medicamente

1 masti si eutirox jpg jpeg

Lipsesc de pe piaţă medicamente esenţiale tratării diabetului de tip 2 şi hipotiroidismului, avertizează medicii într-un comunicat de presă al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF).

„În acest moment este cazul metforminului şi a levotiroxinei care lipsesc cu desăvîrşire din farmacii. Metforminul este un medicament de bază pentru majoritatea pacienţilor cu diabet zaharat tip 2, pentru foarte mulţi este singura medicaţie. Decompensarea diabetului nu înseamnă doar lipsa controlului glicemic ci reprezintă simultant creşterea riscului de evenimente cardio-vasculare majore (accident vascular cerebral, infarct miocardic), de complicaţii renale, oftalmologice, de apariţie a piciorului diabetic, etc. Se considera că una din 11 persoane are diabet, că una din două persoane cu diabet este nediagnosticată şi că la fiecare 8 secunde o persoană cu diabet îşi pierde viaţa din cauza diabetului şi a complicaţiilor acestora.”, se precizează în comunicatul de presă al medicilor de familie.

Levotiroxina, a doua substanţă activă despre care medicii de familie spun că lipseşte de pe piaţă, „este  singura substanţa activă folosită în România pentru tratarea hipotiroidismului. Prevalenţa pacienţilor cu hipotiroidismului poate depăşi 12% dinpopulaţia generală conform American Thyroid Association.”, se mai spune în comunicat.

Potrivit medicilor de familie, a sista accesul pacienţilor la tratamentul esenţial pentru controlul bolii presupune apariţia de complicaţii şi chiar creşterea riscului de mortalitate.

Lipsa acestor medicamente poate avea consecinţe grave

În contextul pandemiei cu COVID-19 lipsa accesului la medicaţia de bază poate fi catastrofală, pentru că în această perioadăaccesul al servicii medicale de specialitate este limitat şi pentru că evoluţia unei persoane cu afecţiuni cronice decompensate în cazul infecţiei cu COVID-19 preyintă riscuri mai mari de a fi fatală. „Solicităm asigurarea accesului la medicaţia de bază pentru pacienţii cu boli cronice,orice sincopă în asigurarea stocurilor de medicamente pune viaţa acestora în pericol”, precizează preşedintele SNMF, dr. Dina Mergeani.