Iată cum eviţi certurile în cuplu!

1 2 jpg jpeg

Este firesc să avem opinii diferite, dar trebuie să dai dovadă de diplomaţie pentru a le exprima în aşa fel încât discuţia să nu degenereze într-o ceartă. Iată câteva metode prin care poţi evita certurile şi, astfel, poţi aduce armonie în cuplu. Înţelege-i punctul de vedere Înainte de a te supăra atunci când te dezaprobă, trebuie să accepţi ideea că întotdeauna există mai multe perspective asupra unei probleme, iar partenerul poate să privească într-un mod diferit de cel expus de tine. Diferenţele de opinie pot fi constructive, pentru că te ajută să găseşti o altă interpretare şi noi soluţii pentru o problemă. Calculaţi bugetul împreună Banii sunt una dintre cele mai comune cauze ale divergenţelor în cuplu. Cea mai bună metodă de a evita certurile pe această temă este consensul, iar pentru a ajunge la el, cea mai bună metodă este să vă calculaţi bugetul împreună. Astfel, veţi avea amândoi sentimentul de control, veţi şti care sunt scopurile comune şi veţi putea lua mai uşor deciziile în ce priveşte cheltuirea banilor. Controlează-ţi tonul! O discuţie inofensivă se poate încheia cu o ceartă atunci când îţi exprimi părerile pe un ton ridicat. O simplă cerere se poate transforma într-un ordin şi cu siguranţă că partenerul nu va accepta să facă ceea ce ai dori dacă acel lucru îi este impus. Vei avea mai mult succes dacă încerci o abordare mai blândă, pe un ton calm, chiar dacă ai unele nemulţumiri şi ai vrea să le exprimi cu tărie în glas. Atenţie la exprimare! O relaţie se destramă foarte uşor atunci când cei doi încep să se jignească. Exprimă-ţi nemulţumirile într-un mod civilizat şi gândeşte de două ori înainte de a face o afirmaţie. Este foarte probabil să regreţi ulterior o vorbă aruncată la nervi, dar să nu mai poţi face nimic pentru a o îndrepta. Nu-i spune partenerului ceva ce tu, la rândul tău, nu ai vrea să-l auzi pe el spunând despre tine. Acceptă că sunteţi diferiţi Deosebirile pe care le-ai descoperit la partenerul tău la începutul relaţiei te-au atras atunci, dar, pe măsură ce a trecut timpul, tocmai aceste diferenţe au devenit sursă de conflicte. Nu încerca să-l transformi pe cel de lângă tine în ceea ce ţi-ai dori tu să fie. Acceptă-i individualitatea şi vei rezolva multe dintre divergenţele din cuplu.