Durerile de stomac repetate pot prevesti apariţia ulcerului. Această afecţiune este strâns legată de dieta de zi cu zi. Iată care sunt alimentele permise, dar şi cele interzise dacă suferiţi de afecţiuni ale stomacului.

Simptomele pacientului cu ulcer gastric sunt reprezentate în primul rând de durerile localizate în partea de sus a abdomenului, în special pe linia de mijloc. Senzaţia dureroasă este de arsură, sfredelire, jenă dureroasă, imprecis localizată.

Dacă pacientul mănâncă, durerea se calmează pentru un interval de o oră – o oră şi jumătate, după care reapare, urmând ca apoi să se calmeze de la sine. Mai pot apărea greaţă şi vărsături, alimentare sau amare. Iată ce trebuie să conţină dieta.

Alimente permise

Carne fără grăsime, de vacă, viţel, pasăre.
Peşte alb slab.
Lactate: lapte dulce simplu sau cu făinoase, brânză proaspătă de vaci, urdă, iar după ameliorarea simptomelor şi telemea proaspătă.

Ouă fierte moi.
Făinoase: griş, orez, fulgi de ovăz, paste făinoase, pâine, biscuiţi, pişcoturi.
Dulciuri: budinci de griş sau de orez, prăjituri de casă cu aluat uscat sau aluat fiert (ecler), pandişpan. Zahărul sau mierea sunt permise în cantitate mică, adăugate în ceai sau desert.

Fructe dulci bine coapte şi fără sâmburi sau coajă: mere, piersici, banane, struguri, prune.
Legume şi zarzavaturi fragede: morcovi, dovlecei, spanac, fasole verde tânără, mazăre verde, salată verde, cartofi (fierţi, copţi sau piure, dar nu prăjiţi).

Alimente interzise

Carne grasă, sărată, afumată, cârnaţi, supe de carne.
Peşte gras, sărat, afumat, conserve de peşte.
Lactate: brânzeturi fermentate, sărate, afumate, lapte bătut, iaurt, kefir.
Grăsimi: untură, slănină, alimente preparate cu grăsime încinsă, maioneză.

Făinoase: pâine moale, pâine prăjită, pâine neagră, găluşte de făină sau griş, tăiţei.
Dulciurile concentrate, miere, ciocolată, cacao.

Zarzavaturi crude, zarzavaturi fibroase precum castraveţi, ridichi, gulii, sfeclă, varză albă, varză roşie, fasole uscată, mazăre uscată, linte, ciuperci, vinete, roşii, ceapă, usturoi, ardei iute.
m Fructe crude sau acre, fructe cu sâmburi (nucile, alunele, migdalele, macul).

Condimente iuţi şi iritante: piper, boia, ardei iute, hrean, muştar, dafin, oţet, murături.
m Băuturi: băuturi acre, alcool, ceai chinezesc, cafea.

3 ceaiuri calmante

Salcâmul reduce arsurile

Unul din ceaiurile care ne scapă durerile cauzate de ulcer este obţinut din flori de salcâm. Se toarnă o cană de apă clocotită peste o lingură de flori uscate. Se lasă vasul acoperit 15 minute, apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi, după masă. Această infuzie calmează arsurile la stomac şi poate fi folosită în cure de lungă durată.

Gălbenele au efect antiinflamator

Gălbenelele sunt apreciate în special pentru efectul lor sedativ, antiinflamator gastro-intestinal şi cicatrizant. Ceaiul din flori de gălbenele combinate cu museţel, sunătoare, mentă sau pătlagină face minuni în tratarea ulcerului gastric şi duodenal.

Muşeţel, împotriva crampelor

Pe lângă proprietatea sa de a seda, muşeţelul poate fi folosit pentru a diminua crampele la stomac şi indigestia. Ceaiul de muşeţel poate fi prescris şi în ulcerul gastric. Cercetătorii spun că substanţele din muşeţel pot ataca helicobacter pylori, bacteria care provoacă ulcerul.