Greşeli de evitat după antrenamente

2 jpg jpeg

Rămâi în hainele cu care ai făcut antrenamentul Pe lângă faptul că e neplăcut pentru cei din jur şi pentru tine să porţi aceleaşi haine în care ai alergat şi ai transpirat, nu este nici sănătos. Nu vei răci dacă ieşi afară cu hainele transpirate, dar dacă ieşi în aerul rece cu hainele ude, îţi va fi mai frig. Pe lângă asta, hainele transpirate, păstrate timp îndelungat pe piele, pot duce la apariţia iritaţiei, din cauză că transpiraţia este compusă din toxine pe care corpul le elimină. Indicat este să ai mereu la tine un set de haine curate, cu tot cu lenjeria intimă. Îţi oferi recompense bogate în calorii După o oră de sport eşti epuizat şi simţi că ai pierdut destule calorii încât meriţi un desert hipercaloric. Ei bine, meriţi, într-adevăr, o recompensă, dar nu o felie mare de tort sau altfel de bombe calorice. Pentru că, astfel, nu faci decât să pui instant la loc toate caloriile pe care le-ai alergat. Alege, în schimb, o gustare mică, un fruct, chiar două, un sandvici cu pâine integrală şi brânză dulce. Îţi potoleşti setea cu suc Băuturile sportive, colorate, sunt tot suc şi conţin multe calorii, pentru că sunt făcute să menţină ridicat nivelul energetic pentru antrenamentele prelungite. Aşa că, pentru un antrenament obişnuit, de o oră,-două, te poţi rezuma la clasica apă. Păstrează băuturile de acest gen pentru şedinţele mai lungi şi mai intense. Îţi atingi faţa Transpiraţia are obiceiul să curgă. Şi tu ai obiceiul să o ştergi. E natural. Dar, când faci asta, trebuie să te gândeşti pe unde au fost mâinile tale înainte. Dacă ai folosit aparate care au fost atinse de alţii, dacă ai pus mâinile pe jos şi apoi le pui pe faţă, inviţi toţi acei microbi să-şi facă loc în porii tăi. Foloseşte un prosop curat pentru a te şterge, spală-te pe mâini înainte de a te spăla pe faţă. Sari peste încălzirea de după antrenament Aşa cum, înainte de un efort mai intens, trebuie să încălzeşti muşchii, pentru a evita accidentele, la fel este nevoie să îi întinzi după ce i-ai folosit pentru a preveni o eventuală febră musculară şi pentru a evita o tercere prea bruscă de la efort intens la repaos. În plus, vei acorda inimii tale timpul necesar pentru a reveni la un ritm normal.