Exerciţii pentru un bust de invidiat

1 2 jpg jpeg

Pentru ca exerciţiile fizice să aibă rezultate rapide, ele trebuie efectuate zilnic sau de cel puţin trei ori pe săptămână. Sunt indicate exerciţiile în care pui presiune pe palme, dar şi cele care se efectuează cu ajutorul ganterelor.

„Greutatea ganterelor trebuie să fie de maximum două kilograme pentru fiecare braţ. Pentru rezultate rapide, este indicat ca exerciţiile fizice să fie asociate cu înotul, activitate care tonifiază foarte bine pieptul, dar şi muşchii spatelui“, explică Ruxandra Iancu (foto), instructor de aerobic în cadrul Clubului Essenza din Bucureşti. Specialistul afirmă că seriile care implică mişcări largi, ample, se execută lent, iar cele scurte pot fi executate rapid.

Întins pe saltea, cu genunchii uşor îndoiţi, ţine ganterele în mâini ridicând şi coborând alternativ braţele (foto 1 şi 2).

Întins pe saltea, cu genunchii uşor îndoiţi, ţine ganterele în mâini, apropie palmele şi du braţele deasupra capului (foto 3 şi 4 ).

Aşază-te pe saltea, ţine spatele drept şi întinde braţele în faţă. Apoi depărtează şi apropie braţele în ritm alert (foto 5 şi 6).