Afecţiune de cauză necunoscută, endometrioza i-a dat bătăi de cap timp de mai bine de 10 ani actriţei americane Lena Dunham (33 ani), creatoarea seriei HBO „Girls”.

Fiică a unui pictor şi a unei fotografe, Lena Dunham este actriţă, scenaristă, regizoare şi producătoare şi, din tinereţe, se luptă cu endometrioza, o boală cronică şi chinuitoare. După multe intervenţii chirurgicale prin care a trecut în încercarea de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate, la 31 de ani a trecut prin cea mai dificilă dintre ele, operaţia de histerectomie.

Endometrioza i-a anulat actriţei Lena Dunham şansa la maternitate

Pentru Lena, intervenţia de îndepărtare a uterului şi a cervixului a fost dureroasă mai ales din punct de vedere emoţional, deoarece actriţa  îşi dorise mereu să fie mamă. Şi-a dat seama, însă, că boala de care suferă, care îi afecta calitatea vieţii, nu îi va permite niciodată să aibă un copil şi să fie capabilă fizic şi psihic să se ocupe de el, aşa că s-a împăcat cu decizia de efectuare a histerectomiei. „Adopţia este un adevăr entuziasmant pe care îl voi urmări din toate puterile. Dar îmi doream acea burtă mare. Voiam să ştiu ce înseamnă acele 9 luni de „împreună cu totul”. Eram făcută pentru jobul ăsta, dar n-am trecut de interviu. Şi e în regulă. Chiar este. Poate că nu sunt chiar convinsă acum, dar voi fi în curând. Şi tot ce va fi rămas vor fi povestea mea şi cicatricile mele, care deja pălesc”, a declarat actriţa pentru Vogue, la câteva luni după operaţie.

Ce este endometrioza

Endometrioza este o afecţiune cronică dureroasă, care apare când ţesutul care în mod normal căptuşeşte uterul pe interior creşte în afara acestuia. Primul simptom este durerea pelvină asociată adesea cu menstruaţia. Alte semne sunt ciclurile extrem de dureroase şi cu sângerare excesivă, durerile în timpul contactului sexual, balonarea, oboseala extremă şi, în unele cazuri, infertilitatea. Deşi cauza exactă a acestei boli nu se cunoaşte, posibile explicaţii pentru apariţia ei ar fi menstruaţia retrogradă (inversarea fluxului menstrual), transformarea celulelor peritoneale, transportul celulelor endometriale în alte zone ale corpului, tulburări ale sistemului imunitar.

Printre factorii de risc ai endometriozei se numără apariţia ciclului menstrual la o vârstă foarte mică, lipsa naşterilor, menopauza instalată la o vârstă mai înaintată decât normal, cicluri menstruale mai scurte de 27 de zile, niveluri prea mari de estrogen în organism, indice de masă corporală prea mic, anomalii ale aparatului genital sau istoric familial (mamă, mătuşă maternă sau soră care au această boală). Principala complicaţie a endometriozei este infertilitatea (aproape jumătate dintre femeile care suferă de această afecţiune au dificultăţi în a rămâne însărcinate) şi cancerul ovarian (endometrioza creşte riscul apariţiei acestui tip de cancer).

Sursă foto: pagină de Instagram Lena Dunham