Efectul miraculos al gelatinei pentru păr

1 2 jpg jpeg

Această mască este benefică mai ales femeilor care au părul ondulat sau creţ, care au nevoie de un produs fixator, mai ales atunci când vremea este umedă. Gelatina este unul dintre aceste produse, fiind ieftină, simplu de folosit şi naturală, bineînţeles.

Cum se foloseşte gelatina pentru păr

Pentru ca gelatina să acţioneze eficient, trebuie să o adaugi şi să o amesteci cu balsamul de păr pe care îl foloseşti în mod obişnuit.

La o cantitate de 300 ml de balsam, ai nevoie de următoarele ingrediente:

- 1 lingură de gelatină fără coloranţi (20 g); - 5 linguri de apă.

Într-un bol, se toarnă apa la temperatura camerei şi apoi pulberea de gelatină. Se amestecă bine până se dizolvă complet, apoi se încălzeşte amestecul timp de un minut. Se lasă să se răcească şi se adaugă direct în balsamul pentru păr (din nou, se agită bine).

Mască cu gelatină

Gelatina poate fi folosită şi ca ingredient în măştile pentru păr şi în special dacă părul tău este fragil şi extrem de uscat. Iată de ce ingrediente ai nevoie:

- 1 lingură de pulbere de gelatină (20 g);

- 1 pahar cu apă (200 ml);

- 1 lingură de gel de aloe vera;

Se încălzeşte apa (la fel ca la reţeta anterioară), se adaugă restul ingredientelor şi se amestecă bine. Amestecul se păstrează la frigider. Această mască se aplică cel puţin o dată pe săptămână, timp de 10 minute, pe părul umed.

Cum acţionează gelatina

Gelatina este un aliment bogat în proteine, care pătrunde în firul de păr, oferindu-i volum, strălucire şi vitalitate. Astfel, măştile cu gelatină se pot dovedi a fi foarte eficiente dacă se aplică de cel puţin două ori pe săptămână.

Sfaturi pentru a evita degradarea părului

- Evită pe cât posibil utilizarea uscătorului de păr;

- Alege produse de îngrijire a părului cât mai naturale, fără detergenţi sau parafină;

- Nu spăla părul cu apă prea fierbinte, ci călduţă şi încearcă să-i oferi o clătire finală cu apă rece;

- Foloseşte o perie de păr cu dinţi mari, care să nu rupă firul de păr.