Pneumonia este o afecţiune ce nu trebuie neglijată la orice vârstă, însă la copii pericolul este mult mai ridicat, deoarece sistemul imunitar nu este bine dezvoltat. Există anumite simptomele care o diferenţiază de o simplă răceală şi pe care toţi părinţii trebuie să le recunoască.

Pneumonia este a treia cauză de deces în randul copiilor sub 5 ani din întreaga lume, acesta fiind un motiv în plus pentru a cere ajutorul medicului specialist de la primele simptome. Poate fi afecta unul sau ambii plămâni, iar netratată la timp poate duce la complicaţii precum insuficienţă respiratorie, septicemie sau abces pulmonar. 

 

Poate fi o complicaţie a răcelii 

Pneumonia este o boală inflamatoare a plămânilor, care este cauzată de infecţia cu o bacterie, un parazit, un virus sau un alt microorganism. Poate apărea şi în urma agravării unei infecţii respiratorii (răceală) deja existente, copiii fiind mai expuşi acestui risc deoarece sunt mai sensibili. Este o afecţiune contagioasă, transmiţându-se cu uşurinţă dacă un copil intră în contact cu secreţiile nazale ale altui copil bolnav sau dacă petrece mult timp în compania acestuia. Bebeluşii au un risc mai crescut să facă pneumonie de aspiraţie (inhalarea unor particule de mâncare), în timp ce copiii până în 10 ani suferă de pneumonie virală sau bacteriană, luată de la colegii de şcoală sau de grădiniţă. 

Factori de risc 

 

Anotimpul rece: de îndată ce temperaturile scad, este recomandat ca micuţii să-şi protejeze nasul şi gura cu un fular şi să poarte căciulă. 

Vârstacopiii mici au sistemul imunitar mai scăzut şi din acest motiv riscul de a face pneumonie este mai ridicat. 

Fumul de ţigarăcopiii din familiile cu fumători se pot îmbolnăvi mai uşor de pneumonie. 

Afecţiuni deja existentemalformaţiile congenitale ale sistemului respirator şi ale inimii poagrava o simplă răceală, transformând-o în pneumonie. 

 

Simptome diferite, în funcţie de vârstă 

Loading...

Ar putea să îți placă

deMamici.ro

Adaugă un comentariu