Dispozitiv care înlocuieşte unul sau mai mulţi dinţi, implantul dentar funcţionează ca o rădăcină artificială. Cui i se poate insera, cine are contraindicaţie, cum este procedura, care sunt riscurile şi ce trebuie făcut ulterior intervenţiei, poţi afla de la specialist.

Dr. Marian Davidescu, medic stomatolog cu competenţă în implantologie orală face câteva lămuriri cu privire la categoriile de persoane care pot beneficia de un implant dentar, care sunt paşii iniţiali ce trebuie parcurşi şi cum se face intervenţia propriu-zisă.

Cui i se poate insera?

Orice persoană adultă sănătoasă, căreia îi lipsesc un dinte sau mai mulţi, poate merge la stomatolog pentru a solicita un implant. Copiilor şi adolescenţilor nu le este recomandat implantul, deoarece se află încă în creştere, şi nici persoanelor cu vârste de peste 90 de ani, la care procesul de vindecare poate pune probleme.

Cine are contraindicaţie?

O persoană care suferă de afecţiuni ale mucoasei bucale nu poate beneficia de un implant dentar decât după ce acestea sunt tratate. Unui pacient nu i se poate insera un implant dentar dacă se află într-una dintre situaţiile următoare: are un sistem imunitar deficitar, se află în tratament împotriva cancerului cu chimioterapie sau radioterapie, suferă de ciroză hepatică, de boli psihice sau de bronhopneumopatie obstructivă cronică, are o boală autoimună (artrită, diabet), consumă alcool în exces sau droguri.

Care sunt paşii premergători?

În primul rând, pacientul îi va aduce medicului o radiografie dentară panoramică cât mai recentă, nu mai veche de 5-6 luni. Apoi, stomatologul va rcomanda pacientului să facă o serie de analize de sânge (hemoleucograma, calcemia, colesterolul, timpii de coagulare etc.) şi, la final, persoanei i se va face o tomografie computerizată.

Care sunt etapele de execuţie?

Iniţial, stomatologul inserează dispozitivul sub formă de şurub pe arcada dentară, apoi se aşteaptă 3-6 luni pentru ca acesta să se integreze în os. La finalul perioadei, se montează capetele de vindecare (bucăţi rotunde de metal care ţin gingia departe de şurub), iar peste aproximativ 2 săptămâni se trece la plasarea coroanelor temporare şi permanente.

Procedura este dureroasă?

Inserarea unui implant este adesea mai uşor de realizat decât o extracţie. Se face sub anestezie locală, deci pacientul nu simte durere, ci doar un uşor disconfort după operaţie, când trece efectul anestezicului. Dacă persoana este extrem de agitată şi temătoare, medicul îi poate administra şi un sedativ. Anestezia generală nu se foloseşte decât în cazuri extrem de complicate.

Care sunt riscurile?

Procedura ar putea eşua din cauza infecţiei (mai ales dacă implantul se face în maxilarul superior şi se ajunge la sinusuri), a încleştării dinţilor sau a scrâşnitului (bruxism). Dacă implantul se face în maxilarul inferior şi se pune presiune pe nervul alveolar inferior, e posibil ca zona respectivă să amorţească temporar sau permanent.

Ce trebuie făcut ulterior intervenţiei?

Medicul va recomanda administrarea unor antibiotice şi antiinflamatoare pentru aproximativ 1 săptămână, precum şi urmarea unui regim alimentar care să includă alimente moi, nu foarte calde sau reci. De asemenea, pacientului i se va indica să nu fumeze şi să evite băuturile alcoolice.

Ce durată de viaţă are?

Un implant poate ţine toată viaţa, dacă pacientul are grijă de dantura lui şi merge la consultaţii anuale, dar coroanele necesită înlocuire după 7-15 ani, în funcţie de mai mulţi factori. De exemplu, cele din spatele gurii vor ceda mai repede, din cauza presiunii exercitate de mestecat.

Sfatul specialistului

Dr. Marian Davidescu, medic stomatolog, competenţă implantologie orală, Plaza Dent, Bucureşti

Există mai multe tipuri de implanturi dentare, însă cele mai noi au forma unui şurub tronconic sau cilindric.Viaţa unui implant dentar variază de la 5 la 7 ani, în funcţie de situaţie şi de obiceiuri vicioase (parafuncţii, fumat, boli generale asociate), dar, în medie, cam 6-7 ani, dacă sunt respectate vizitele la cabinet la un interval de 9-12 luni. Implanturile dentare nu sunt adresate tuturor pacienţilor. Sunt câteva contraindicaţii absolute, precum: tratament prelungit cu medicamente imunosupresoare, lupus eritematos diseminat, discrazii sangvine sau coagulopatii, tumori maligne regionale, boli metastatice, osteoradionecroze, abuz de alcool sau droguri, tulburări psihice severe acute, graviditate, pacienţi nemotivaţi, boli metabolice decompensate.