Aproximativ 8% din populaţia României este infectată fie cu virusul hepatitei B, fie cu virusul hepatitei C. De cele mai multe ori, boala nu prezintă simptome, pacienţii ajungând la medic doar în stadii avansate. Despre ce analize sunt necesare diagnosticării bolii şi care persoane sunt mai expuse infectării, ne-a vorbit doamna doctor Liana Gheorghe, medic primar gastroenterologie şi hepatologie.

Click! Sănătate: Care este diferenţa între hepatitele A, B şi C?

Dr. Liana Gheorghe: Hepatita A mai este numită şi „boala mâinilor murdare“ şi se transmite pe cale oral-fecală. Este o hepatită pe care o luăm, de regulă, prin contact cu produse sau cu persoane contaminate. Restul formelor, adică hepatitete B şi C, se transmit prin contactul cu sângele sau secreţiile persoanei infectate. Infecţia prin transfuzii de sânge sau produse de sânge este imposibilă în ziua de azi când sângele şi produsele de sânge sunt testate în centrele de transfuzii. Prin urmare, căile de transmitere ale acestor infecţii sunt diferite: în hepatita A, de obicei, ruta este alimentară şi, din acest motiv, se nasc epidemii în colectivitate, pe când la hepatitele B şi C nu poate fi vorba de o epidemie, ci de o infecţie individuală a unei persoane printr-o manevră care pune în contact sângele infectat cu persoana receptoare.

Hepatita A este o formă limitată de boală. Poţi face o formă acută foarte severă, care necesită spitalizare, dar nu devine o boala cronică, progresivă. Singurele forme care se cronicizează sunt hepatitele cu virusul hepatitic B şi C. Există in plus şi o varianta de hepatită B plus D, foarte frecventă în România, chiar dacă nu este des pusă în discuţie, testarea pentru această formă fiind frecvent ignorată inclusiv de medici. Este vorba de o suprainfecţie cu al doilea virus hepatitic, D, pe o hepatita B deja existentă sau de dobândirea simultană a ambelor virusuri de la o persoană infectată. Hepatita D agravează hepatita B şi grăbeşte cursul bolii spre ciroză şi cancer.

Din păcate, infecţia cu virus D nu răspunde la tratamentul cu interferon decât într-o foarte mică măsură, pacienţii infectaţi ajung în stadii finale la ciroză şi necesită transplant hepatic. Recomand ca toate persoanele care suferă de hepatita B, fie inactivă, fie progresivă, să-şi facă măcar o dată în viaţă analiza pentru virusul D.

Click! Sănătate: Cum putem preveni infectarea cu virusurile B şi C?

Dr. Liana Gheorghe: În prezent, cea mai bună prevenţie este vaccinarea. Există vaccin anti-hepatita A, vaccin anti-hepatita B, precum şi o formă combinată A şi B şi astfel te vaccinezi simultan împotriva ambelor forme de hepatită. Vaccinul poate fi prescris de medicul de familie sau de gastroenterolog şi poate fi procurat din farmacii. Toţi cei care au ca parteneri de viaţă sau care trăiesc la comun cu o persoană infectată cu hepatita B ar trebui să se vaccineze. Deocamdată nu avem un vaccin şi împotriva hepatitei C, singurul mod de prevenţie fiind măsurile de igienă.

Click! Sănătate: Hepatita are simptome?

Dr. Liana Gheorghe: Mulţi pacienţi au o stare de astenie, de oboseală cronică, mai ales în a doua parte a zilei, o lipsă de concentrare, un disconfort abdominal. Dar câţi dintre noi nu avem aceste simptome fără să fim bolnavi? Hepatita fie nu dă simptome până în stadii avansate, fie dă simptome subtile care nu te duc cu gândul că s-ar putea să ai hepatită.

Click! Sănătate: Care sunt principalele surse de infectare?

Dr. Liana Gheorghe: Hepatitele B şi C se pot lua din cabinetele stomatologice, din saloane de acupunctură, de tatuaje, care nu respectă normele de dezinfecţie sau chiar prin intermediul unor manevre medicale făcute în condiţii nesterile. O altă metodă de transmitere a bolii este pe cale sexuală.

Click! Sănătate: Este posibil ca hepatita B sau C să fie transmisă în cadrul familiei?

Dr. Liana Gheorghe: Persoanele care au virusul activ în sânge îşi pot îmbolnăvi partenerii sexuali şi pot fi o sursă de infectare prin intermediul obiectelor tăietoare de uz personal, cum ar fi forfecuţa, unghiera, periuţa de dinţi, lama de ras.

În timpul utilizării lor se pot produce mici traumatisme prin care sângele persoanei infectate să intre în contact cu cel al uneia sănătoase. Din acest motiv este important ca persoana care are hepatită să anunţe acest lucru, iar obiectele de uz personal să fie folosite doar de el. Acest lucru este valabil şi atunci când persoana în cauză merge la medicul stomatolog sau intră într-un cabinet medical. Hepatita nu se transmite prin sărut, printr-o strângere de mână sau prin utilizarea aceluiaşi pahar, dacă acesta este bine spălat. Aceste situaţii nu prezintă risc, pericolul venind din partea obiectelor care taie sau care produc ulceraţii.

Click! Sănătate: Prin ce analize pot fi identificate virusurile hepatitice?

Dr. Liana Gheorghe: Analizele pentru depistarea virusurilor se efectuează în toate unităţile spitaliceşti şi în marea majoritate a laboratoarelor de analize. Este vorba de urmatoarele analize: antigenul HBs (AgHBs) pentru virusul B, care face diferenţa între infecţia cronică şi absenţa infecţiei, şi anticorpii anti-virus C (Anti HCV) pentru virusul C.

Singura condiţie este să treacă 6 luni de la infectarea cu virus B sau C, în caz contrar vorbim de o infecţie acută. Poţi să ai AgHBs pozitiv în cazul unei infecţii acute, iar dacă aceasta se vindecă AgHBs dispare (de regulă în maximum 6 luni de la infecţia acută). Dar dacă el persistă în sânge peste 6 luni, este semn că pacientul respectiv are o infecţie cronică. Din fericire, nu toţi pacientii cu infecţie cronică B şi antigenul HBs pozitiv dezvoltă o hepatită cronică progresivă. 50% dintre cei care poartă infecţia cronică cu virus B sunt aşa numiţii purtători sănătoşi. Asta înseamnă că ei nu au boală hepatică, nu au transaminaze mari, au viremii foarte mici, adică virusul se înmulţeşte la un nivel foarte scăzut, şi nu evoluează către forme progresive de boală, cum este ciroza sau cancerul hepatic.

Totuşi, toţi purtătorii de virus B sau C, indiferent că au viremii mici şi boala inactivă, trebuie consideraţi surse de infectare şi îndrumaţi unui specialist pentru o consiliere şi îngrijire adecvată.

Click! Sănătate: Câţi bolnavi de hepatită există în România?

Dr. Liana Gheorghe: Dintr-un studiu realizat în 2008 reieşea că există peste 650 de mii de persoane infectate cu virusul hepatitei C şi aproximativ 800 de mii-1 milion de pacienţi infectaţi cu virusul hepatitei B. Aşadar, în România sunt aproximativ 2 milioane de persoane infectate cu virus B sau C.

Click! Sănătate: Care sunt persoanele ce pot fi considerate purtătoare ale virusurilor B sau C?

Dr. Liana Gheorghe: Cred că ar fi bine ca orice persoană care are în antecedente anumiţi factori de risc să se considere potenţial infectată, chiar dacă se simte bine şi are o stare de sănătate excelentă. Aceste boli sunt considerate înşelătoare, deoarece au p aparentă stare de sănătate bună până în stadii foarte avansate de fibroză sau de ciroză. În această categorie intră toate persoanele peste 50 de ani, care au făcut întreruperi de sarcină, care au avut intervenţii stomatologice multiple sângerânde sau au suferit intervenţii chirurgicale pentru fracturi, traumatisme, accidente de circulaţie, în condiţii rapide de urgenţă.

Toţi cei care au avut un comportament sexual la risc, adică sex neprotejat, cu diverşi parteneri, sau care frecventează saloane de manichiură şi cosmetică ar trebui să se testeze măcar o dată pentru virusurile B şi C. Dacă rezultatele ies pozitive, atunci trebuie să se adreseze unui specialist gastroenterolog-hepatolog care să iniţieze investigaţii pentru o corectă stadializare a bolii. Mai exact, să-i facă o serie de investigaţii în regim ambulator: ecografii, determinarea fibrozei hepatice, stabilirea încărcăturii virale şi să-i spună dacă este inactiv, dar trebuie să vină regulat la control, deoarece este posibil ca boala să nu fie inactivă toată viaţa sau, dimpotrivă, boala este activă şi trebuie să facă tratament.

Click! Sănătate: Ce tratamente sunt disponibile în prezent pentru hepatită?

Dr. Liana Gheorghe: Pentru hepatita B există 2 tipuri de tratament. Unul este bazat pe interferon, care este ales de obicei la pacienţii tineri, fără viremii înalte, dar care este mai greu de tolerat de organism, pentru că are efecte adverse. Există şi un tratament fără interferon, care constă în administrarea unei pastile pe zi, mult mai bine tolerată de către organism.

Spre deosebire de tratamentul cu interferon, care este urmat pe o perioadă limitată de timp, aproximativ 1 an, cel fără interferon trebuie urmat toată viaţa, sau, în cel mai bun caz, se poate recomanda întreruperea lui după ani şi ani de control al bolii. În cazul hepatitei C există medicamente orale, multe dintre ele concentrate într-o singură pastilă şi sunt, de asemenea, foarte bine tolerate de către organism. Tratamentul durează 12 săptămâni şi rata de eradicare a virusului este de 95-100%. Unele state chiar îşi fac politici publice ca prin intermediul acestor medicamente să elimine din societate pentru totdeauna virusul hepatitei C.

CV

Medic primar gastroenterologie şi hepatologie, doctor în medicină;

Profesor universitar, Catedra Gastroenterologie şi Hepatologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti;

Şef secţia III- Gastroenterologie - Hepatologie, Centrul de Gastroenterologie şi Hepatologie, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti;

Competenţă în Managementul Serviciilor de Sănătate;

Membră a Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant.