Dr. Carmen Vochescu, psihiatru: Emoţiile puternice pot duce la scăderea imunităţii
Emoţiile provocate de schimbările vieţii cotidiene pe timpul pandemiei pot duce la îmbolnăvire fizică, avertizează experţii. Frica, anxietatea sau stresul pot declanşa simptome precum greaţă, vărsături şi insomnii, dar pot degenera şi în afecţiuni grave.
Boala somatică este o reacţie a unei suferinţe psihice care se manifestă prin consecinţe la nivel fizic. Dacă înainte de un examen putem resimţi dureri de stomac, transpiraţie rece, senzaţie de vomă sau diaree, specialiştii avertizează că şi anxietatea provocată de pandemie poate duce la scăderea imunităţii sau poate determina aparitia unor boli severe.
medic primar psihiatru cu experienta de peste 10 ani în domeniu, explică ce este somatizarea şi cum ne pot afecta sanatatea propriile emoţii.
Somatizările sunt acele simptome fizice care au o cauză psihică. Ele sunt lipsite de substrat organic, adică nu există o afecţiune organică responsabilă de acestea sau dacă există, simptomele au o intensitate mult mai mare decât ar justifica-o această afecţiune. Prin intermediul lor, organismul scoate la suprafaţă în mod involuntar suferinţa emoţională, frustrările, nemulţumirile, reprimările, factorii de stres pe care nu îi mai poate tolera. Simptomele pot fi iniţial ocazionale, dar dacă factorul declanşator persistă şi depăşeste capacitatea organismului de adaptare, se poate ajunge la instalarea unei tulburări cu deteriorarea funcţionării socio-profesionale şi în final afectarea semnificativă a existenţei individului. O sa dau un exemplu de răspuns dezadaptativ la stresul prelungit determinat de pandemie: un pacient cu o predispoziţie către anxietate poate avea preocupări excesive legate de riscul de a contracta infecţia, devenind hipervigilent la orice reacţie corporală, interpretând eronat orice simptom banal şi dezvoltând imediat o reacţie anxioasă ce amplifică simptomul respectiv. Am avut mai mulţi pacienţi în perioada aceasta care, având o uşoară obstrucţie nazală, au dezvoltat un lanţ de interpretări anxioase care au dus la senzaţia că nu le mai ajunge aerul, dificultăţi de respiraţie şi atacuri de panică în care senzaţia de sufocare juca rolul principal. În cazul acesta, somatizarea este dificultatea de a respira, iar cauza este psihică şi anume teama că s-ar putea infecta cu COVID-19.
Atitudinea corectă atunci când avem un simptom este de a apela întai la medicul de familie. El cunoaşte antecedentele medicale şi vulnerabilităţile pacientului şi, corelând aceste date cu simptomele recente şi examenul fizic, poate pune un diagnostic şi prescrie tratament. Dacă are nevoie de mai multe informaţii, recomandă analize de laborator, investigaţii paraclinice sau trimite pacientul la un medic specialist. Uneori este evident şi pentru pacient faptul că suferinţa sa este în stransă legătură cu o emoţie, alteori medicul va observa acest lucru, constatând că nu există o cauză organică pentru a justifica simptomele. Vreau să atrag atenţia asupra unei situaţii tot mai des întalnite în ultimii ani: să spunem că o persoană acuză palpitaţii, cefalee şi ameţeli instalate progresiv în ultimele 2 săptămâni. Caută pe internet posibile cauze ale acestor simptome şi, având deja o constituţie anxioasă, le reţine pe cele mai grave. Anxietatea îi creşte suplimentar, ceea ce îi exacerbează simptomele. Se programează la cardiolog, solicitând investigaţii extensive, merge şi la neurolog pentru cefalee, îşi face RMN cu sau fără acordul neurologului, eventual merge şi la ORL pentru ameţeli. După ce adună un dosar plin de investigaţii, toate normale, la frustrarea de a nu găsi o cauză organică se mai adaugă şi sugestia medicului de a consulta un psihiatru. Unii pacienţi se conformează, deşi nu înţeleg de ce li se cere asta („doar nu sunt nebun”, „simptomele acestea nu sunt doar în mintea mea”), alţii ignoră recomandarea şi caută alţi specialişti, „mai pricepuţi” care să le pună un diagnostic. Când, într-un final ajung, mai mult de nevoie la psihiatru, aflăm că pe fondul unei perioade de stres psiho-emoţional prelungit, capacitatea organismului de a se adapta a fost depăşită, odihna insuficientă, perioadele de relaxare tot mai scurte şi astfel au apărut în timp palpitaţii, cefalee, ameţeli, posibil şi alte simptome.
Există adesea confuzie între aceste doua specializări. Un simptom persistent poate fi un semn de boală, şi el trebuie examinat de un medic. Simptomele de cauză psihică/emoţională trebuie să fie evaluate de medicul psihiatru; acesta pune un diagnostic şi stabileşte un plan de tratament, care poate include şi consilierea psihologică sau psihoterapia. Eu prefer lucrul în echipă. Colaborez foarte bine cu colega mea de cabinet, Psiholog Monica Sandu şi abordăm simptomele pacienţilor noştri din ambele perspective, atât a medicului, cât şi a psihologului. Avem situaţii în care tratamentul medicamentos ameliorează incomplet simptomele sau acestea dispar, dar revin după un timp; atunci psihoterapia ne ajută să aflăm care sunt comportamentele şi tiparele de gândire care menţin aceste simptome, ce conflicte psihologice există şi cum pot fi depăşite în funcţie de structura de personalitate a fiecărui pacient, ce resurse proprii se pot mobiliza pentru rezolvarea problemelor de viaţă. Asocierea tratamentului medicamentos cu psihoterapia reprezintă soluţia cea mai bună în cazul somatizărilor. Tratamentul duce la eliminarea rapidă a simptomelor fizice, iar psihoterapia ajută la înţelegerea cauzelor şi a mecanismelor psihice inconştiente care au dus la acestea. Acest lucru e foarte important pentru a împiedica revenirea ulterioară a simptomelor sub diferite forme.
Cea mai frecventă simptomatologie în ultimele 6 luni a fost legată de anxietate. Aceasta se referă la teama şi îngrijorarea excesivă, disproporţionată faţă de diferite evenimente şi activităţi. Teama face parte din fiinţa umană, ea ne avertizează asupra pericolelor şi are rol în supravieţuire. În cazul pandemiei, dacă nu ne-ar fi teamă de acest virus şi de efectele sale asupra organismului, nu am lua nici o masură pentru a evita îmbolnavirea, ceea ce probabil ar avea consecinţe catastrofale. Deci până la un punct, teama este normală şi chiar benefică. Teama de îmbolnavire devine patologică atunci când determină o persoană să îşi dezinfecteze excesiv tegumentele, obiectele şi toate suprafeţele din casa, mai multe ore pe zi, zilnic, în detrimentul altor activităţi importante. Sau în alte situaţii întalnite la cabinet, teama a dus la o izolare excesivă în locuinţă, mult mai severă decât ar recomanda-o orice autoritate publică. Am pacienţi tineri, fără factori de risc, care lucrează de acasă şi care nu ies afară săptămâni în şir, nici măcar pentru cumpărăturile de bază. În cazul lor nu e doar o anxietate legată de boală, ci se adaugă şi o anxietate socială care acum îşi găseşte o aparentă justificare: nu ies din casă ca să nu mă îmbolnăvesc; de fapt aceşti pacienţi se simt bine în cadrul securizant al locuinţei lor şi nu doresc să aibă vreun contact cu exteriorul. Sau am pacienţi vârstnici cu un grad bun de sănătate, care înţelegând că au totuşi un risc mai mare de a face o formă severă de boală, nu mai ies din casă nici măcar pentru a duce gunoiul, ţinându-l în casă şi câte o săptămână până când îi ajută cineva din exterior. Am întâlnit şi accentuarea tulburărilor alimentare la persoanele anxioase în această perioadă. Mai multe paciente care aveau deja un exces ponderal sever au luat în greutate peste 10 kg într-o perioadă de 2-3 luni, datorită alimentării excesive, ca răspuns la emoţii. Anxietatea accentuează alteori dependenţele şi am avut pacienţi cu atacuri de panică legate de accesul într-un transport public pe timpul pandemiei, dar care, tot în aceeaşi perioadă, au crescut consumul de tutun de la 1 pachet la 2 pachete pe zi. Răspunsul lor la stres a fost accentuarea dependenţei, iar teama de un virus încă necunoscut s-a dovedit mai mare decât teama de urmările potenţial severe, dar cunoscute ale fumatului.
În principiu, în orice afecţiune sunt implicaţi atât factori fizici cât şi psihologici, uneori la nivel de cauză, alteori la nivel de efect, pentru că fizicul şi psihicul se află în relaţie de interdependenţă şi nu pot fi separate. O să dau un exemplu des întâlnit şi anume creşterea tensiunii arteriale. Ea poate avea atât cauze organice-cardiovasculare, renale, cât şi cauze psihice - de ex un puseu de hipertensiune arterială după un conflict sau o emoţie puternică. Afecţiunile medicale organice a căror apariţie sau evoluţie este afectată de factori psihologici se numesc psihosomatice. În cazul acestora, factorii genetici şi de mediu determină o vulnerabilitate a unui organ, acesta devenind ţinta pe care vor acţiona factorii psihologici (de exemplu stresul, afectele negative). Nu de puţine ori, acţionează ambele cauze: o persoană hipertensivă poate avea un salt tensional indus emoţional. Numim boala psiho-somatică o afecţiune medicală generală care este influenţată negativ de factori psihologici.
Putem spune că există o boală psihosomatică la un pacient care are o afecţiune medicală generală şi aceasta este influenţată negativ de factori psihologici. Aceştia pot influenţa debutul afecţiunii sau intervin pe parcurs, determinând exacerbarea simptomelor sau precipitarea unui nou episod de boală ori influenţează negativ răspunsul la tratament, ducând la întârzierea vindecării. Exemple: astmul bronşic este o boală psiho-somatică în care anxietatea poate precipita crizele de astm, la fel şi ulcerul gastro-duodenal (stresul poate exacerba simptomele dureroase), aritmiile, colonul iritabil, afecţiunile endocrine (tireotoxicoza sau hipertiroidismul poate debuta după un stres acut sever).
Emoţiile sunt reacţii afective ce apar ca răspuns la stimuli interni şi externi, pe care le experimentăm într-un mod personal şi care ne influenţează gândirea şi comportamentul. Toate emoţiile sunt importante şi fac parte din viaţă; atât bucuria, cât şi tristeţea au rolul lor, de asemenea teama, furia, uimirea, fiecare dintre ele ne ajută să acţionăm într-un anumit moment şi au rol în supravieţuire. Uneori însă preiau controlul asupra noastră şi ne domină perioade lungi de timp, aparând dezechilibre emoţionale. De exemplu, în personalitatea de tip A, indivizii pot ajunge să fie controlaţi de mânie sau ostilitate, ceea ce se asociază cu riscul dezvoltării bolilor cardiovasculare. În personalitatea de tip C, lipsa de manifestare a emoţiilor, prin negarea sau suprimarea acestora s-a constatat că duce la scăderea imunităţii şi creşterea riscului de dezvoltare a neoplaziilor. Deci, atât manifestarea zgomotoasă, pe perioade lungi de timp a anumitor emoţii este dăunatoare, cât şi negarea sau suprimarea emoţiilor. Ele oricum vor ieşi la suprafaţă mai devreme sau mai târziu sub forma diverselor simptome.
Anumite emoţii intense şi persistente în timp, cum ar fi furia, tristeţea, frustrarea determina o crestere a producţiei de cortizol, supranumit şi hormonul stresului, care inhibă activitatea limfocitelor şi duce la scăderea imunităţii. Creşterea pe termen lung a cortizolului poate duce la tulburări cognitive, afecţiuni tiroidiene, hiperglicemie până la diabet, creşterea tensiunii arteriale, creşterea secreţiei de suc gastric ce determină gastrite şi ulcer. Cea mai frecventă afecţiune psihosomatică întâlnită la pacienţii mei este hipertensiunea arterială, cu valori ce nu se stabilizează în pofida tratamentului antihipertensiv şi deseori constat la aceşti pacienţi existenţa unei componente emoţionale. Alte afectiuni psihosomatice frecvente sunt tulburările de ritm cardiac, gastritele, colonul iritabil, tiroiditele autoimune. Am pacienţi care fac episoade de fibrilaţie atrială după factori psiho-stresanţi. Veştile proaste, conflictele pot duce la o scadere bruscă şi abruptă a imunităţii, favorizând în cazurile mai uşoare instalarea unei viroze sau în cazul şocurilor psihice debutul unei boli pentru care organismul avea deja o vulnerabilitate.
Fiecare specialitate medicală tratează boli psihosomatice. Medicul curant recomandă o schemă de tratament specifică afecţiunii respective. Dacă pe parcursul relaţiei terapeutice constată că pacientul are anumiti factori psihostresanţi sau simptome psihice care intervin în evoluţia bolii, exacerbează simptomele, împiedică un răspuns eficient la tratament sau obţinerea vindecării, în paralel cu tratamentul medicamentos specific, recomandă pacientului un consult psihiatric. Medicul psihiatru împreună cu psihologul pot contribui la reducerea anxietăţii, a depresiei, conştientizarea şi exprimarea emoţiilor, scăderea impactului factorilor psihologici asupra bolii pacientului, modificarea comportamentelor nefavorabile sănătăţii. Concret, în numeroase studii s-a observat că persoanele care suferă de depresie au o recuperare mai dificilă şi mai prelungită după un infarct miocardic, stările emoţionale negative exacerbând simptomele cardiovasculare şi afectând negativ prognosticul pacienţilor cu boală coronariană, prin creşterea riscului de recidivă, dar şi de deces. S-a constatat că administrarea de antidepresive şi anxiolitice postinfarct miocardic îmbunătaţeşte considerabil recuperarea acestor pacienţi, iar pe termen lung scade recurenţele cardiace şi mortalitatea.
În primul rând am învăţat să alternez perioadele de muncă cu cele de odihnă şi relaxare. Încerc să petrec cât mai mult din timpul liber în natură şi de obicei la sfârşit de săptămână merg cu familia mea într-o excursie în aer liber sau dacă nu este posibil, facem activităţi sportive într-un parc, ori ne ocupăm de grădinărit în afara oraşului. Încerc să am un somn suficient şi odihnitor şi în perioadele în care acest lucru e mai dificil mă folosesc de suplimente alimentare cu valeriană, hamei, passiflora, sunătoare, de obicei complexe de mai multe plante. În perioadele de oboseală cronică îmi susţin organismul cu suplimente de magneziu şi vitamina B6 şi în mod constant folosesc produse pentru imunitate, din cele cu vitaminele C, D şi zinc. Încerc să am o alimentaţie variată şi sănătoasă şi nu în ultimul rând, o viaţă spirituală împlinită.
Prima recomandare este să păstraţi un echilibru în tot ceea ce faceţi, evitând excesele de orice fel. Cea de-a doua să fiţi mereu conectaţi la nevoile organismului dvs. El ne transmite permanent semnale, trebuie doar să ţinem cont de ele şi să ne rezolvăm la timp conflictele psihologice, să îi acordam corpului nostru hrana şi odihna necesare, să nu abuzăm la nesfârşit de capacitaţile sale de rezistenţă la eforturi şi stres, pentru că la un moment dat va ceda. Pentru a putea avea grijă de cei dragi, îngrijiţi-vă în primul rând de sănătatea Dvs, fizică, psihică şi spirituală. Şi ultima recomandare este să nu vă pierdeţi niciodată speranţa şi credinţa. Atât timp cât suntem în viaţă, orice problemă se poate rezolva.
Informaţiile din acest articol au fost selectate din ediţia a zecea a emisiunii online „Sănătatea în Focus“, iniţiată de Secom România şi difuzată lunar pe pagina de Facebook a companiei. Sănătatea în Focus este un proiect educativ prin care Secom îşi propune să ofere informaţii şi sfaturi documentate de la experţi (din domeniul medical, sportiv, educaţional, etc) persoanelor preocupate de un stil de viaţă sănătos, pentru a-i ajuta să aibă un comportament responsabil, preventiv faţă de propriul organism şi să îşi dezvolte obiceiuri sănătoase.
