Descoperire importantă despre aspirină. Cum ar putea ajuta în cancer

1 aspririna jpg jpeg

O cercetare recentă arată un posibil beneficiu important al aspirinei. În afara indicaţiilor deja cunoscute, acest medicament ar putea fi de ajutor şi în cancer, susţin medicii englezi, conform bbc.com.

Aspirina ar putea fi de folos la tratarea formelor agresive de cancer la sân, prin stimularea răspunsului la tratament al tumorilor rezistente, sunt de părere medicii britanici.

O echipă de cercetători de la Christie NHS Foundation Trust, din Manchester, participă la un studiu clinic care monitorizează paciente diagnosticate cu cancer la sân triplu-negativ, informează Agerpres. Potrivit cercetătorilor, avantajele aspirinei în cancer sunt puse pe seama proprietăţilor antiinflamatoare ale acestui medicament.

Potrivit unor dovezi, acest medicament ar contribui şi la prevenirea altor tipuri de cancer şi, de asemenea, ar reduce riscul răspândirii în organism.

Totuşi, mai este nevoie de studii suplimentare pentru a recomanda apirina în tratamentul cancerului.

Cancerul de sân triplu-negativ este mai rar, dar mai agresiv. Specific bolii este faptul că nu au receptorii pe care îi au alte forme de cancer de sân, ceea ce face ca anumite medicamente precum herceptinul să nu aibă efect.

În cadrul cercetării, o parte dintre paciente vor primi aspirină, precum şi medicamentul avelumab, folosit în imunoterapie, înainte de a fi supuse intervenţiei chirurgicale şi chemoterapiei.

În cazul în care studiul va avea succes, ar putea urma teste clinice cu aspirină şi avelumab în cancerul de sân triplu-negativ incurabil cu metastaze, când celulele canceroase care au apărut la nivelul sânului se răspândesc la alte organe din corp.

Citeste si: Aspirina, de ajutor sau nu în tratarea pacienţilor cu COVID-19? Ce arată un studiu recent