Depresia de Sărbători: cum o poţi depăşi

1 2 jpg jpeg

Singuratatea: incompatibilă cu Sărbătorile

Potrivit psihologului Camilo Zacchia, citat de passeportsante.net, sărbătorile sunt un moment în care aspectul social şi familial este omniprezent. Aceasta este perioada în care se acordă o mare importanţă familiei şi prietenilor. Când nu ai familie sau prieteni care să-şi petreacă sărbătorile cu tine, atunci apar anxietatea şi depresia. Pentru a rupe izolarea, nu refuza, de exemplu, să mergi la petrecerea de Crăciun oferită de compania la care lucrezi. Alege activităţi care te relaxează, fă lucruri care îţi fac plăcere şi de care nu ai timp în restul anului. Dacă ai în jurul tău persoane cu tendinţe depresive, nu le lăsa singure, stai de vorbă cu ele, include-le în activităţie destinate Sărbătorilor. Persoanele care ştiu că au astfel de sensibilităţi legate de perioada Sărbătorilor este bine să facă plimbări în aer liber, care le sunt de ajutor. La îmbunătăţirea stării de spirit ajută şi sportul, cât şi odihna suficientă.

Bilanţul de sfârşit de an te poate face mai depresiv

Perioada Sărbătorilor coincide şi cu momentul în care ne facem bilanţul anului în curs. Iar acest moment poate să fie unul care să creeze frustrare pentru foarte mulţi dintre noi, din cauză că nu au reuşit să ducă la îndeplinire ceea ce şi-au propus la începutul anului. De aceea apar stări de frustrare, sentimente de vinovăţie, nemulţumire.

Depresia, cauzată şi de amintiri din copilărie

Cei care descriu un sentiment de depresie de Sărbători au şi regrete, evocă amintiri din copilărie, scot la suprafaţă răni vechi, ceea ce-i face să se simtă mai trişti.

Dacă te regăseşti într-o astfel de situaţie, nu ezita să vorbeşti despre problemele tale! Este un prim pas care te va scoate din starea de supărare.