De ce te doare spatele?

1 2 jpg jpeg

Durerile de spate sunt destul de des întâlnite în rândul populaţiei. Opt din zece oameni au avut de-a face cu ele cel puţin o dată în viaţă. Dacă persistă mai mult de trei luni, atunci se impune un control la medic. Iată ce afecţiuni sau probleme pot ascunde:

Ai afecţiuni renale

Cum poţi şti dacă junghiurile pe care le resimţi în spate sunt sau nu cauzate de infecţii renale sau de eliminarea pietrelor? Dacă durerea e localizată chiar în zona rinichilor, deasupra şalelor, pe partea stângă sau dreaptă, iar zona e foarte sensibilă la atingere, atunci e vorba de o afecţiune renală. Când problema dispare, trece şi durerea.

Ce poţi să faci: în cazul pietrelor la rinichi, durerea de spate va trece odată cu eliminarea acestora, care se face de obicei de la sine, fără intervenţii. E important să consumi lichide multe, ca să uşurezi procesul. Poţi lua şi medicamente recomandate pentru dureri obişnuite (algocalmin, paracetamol). Infecţiile urinare dau şi ele dureri ascuţite, puternice, care dispar numai după urmarea tratamentului recomandat de medic.

Nu stai corect

Opt-nouă ore petrecute la birou, pe scaun, ridicarea unor obiecte grele, întoarcerile bruşte, statul într-o poziţie incomodă mai mult timp pot duce la apriţia durerilor de spate. De ce? Fiindcă muşchii spatelui fie se contractă prea mult pentru a absorbi şocurile, fie nu se contractă îndeajuns.

adoptă o poziţie comodă, cu umerii drepţi şi coloana întinsă. Încearcă să dormi

mai mult pe spate, cu o pernă sub genunchi, pentru a atenua tensiunile din zona lombară. Când ridici ceva de jos, depărtează uşor picioarele, apleacă-te, îndoaie genunchii şi strânge fesele. Ţine obiectul respectiv cât mai aproape de corp. Aplică o pungă cu gheaţă pe zona dureroasă, fiindcă aceasta acţionează ca un calmant. Consultă un medic dacă durerea nu cedează după trei zile.

Hernie de disc

În cazul herniei de disc lombare, durerile sunt resimţite în zona lombară inferioară, fese, coapse şi pot iradia spre gambă şi chiar picior. Ele sunt continue şi se accentuează la tuse, râs, strănut. Hernia de disc e des întâlnită în rândul adulţilor tineri cu profesii active. Solicitările fizice intense sunt un factor de risc al herniei.

simptomele se ameliorează cu câteva zile de odihnă la pat, fizioterapie sau medicamente aniinflamatoare. Dintre acestea, este recomandat ibuprofenul, dacă nu ai anumite contraindicaţii. Poţi lua 200- 400 mg, fără să depăşeşti 3 grame/zi. Pe lângă ibuprofen, mai poţi folosi şi analgezice, cum ar fi ketoprofen, naproxen sau acetaminofen.

Afecţiunile ginecologice, posibile cauze

Durerile din partea de jos a spatelui, care apar cu câteva zile înainte de ciclu şi continuă în primele zile pot fi un semn al endometriozei. La femeile care au această afecţiune, ţesutul care căptuşeşte uterul creşte şi în afara acestuia, cauzând, printre altele, infertilitate.

o ameliorare pe termen scurt poţi obţine cu ajutorul medicamentelor obişnuite prescrise pentru durere (paracetamol, aspirină, ibuprofen). Pe termen lung, cele mai indicate sunt anticoncepţionalele, care reglează nivelul hormonilor din organism, atenuând simptomele dureroase din timpul ciclului.