De ce sângerează gingiile? Medicul răspunde

1 tipa in varsta se spala pe dinti 697396039 jpg jpeg

În mod normal, gingiile nu sângerează. Dacă observi sânge când te speli pe dinţi sau când foloseşti aţa dentară, implicate pot fi mai multe cauze, de la periajul agresiv până la diverse boli precum gingivita. Indiferent de factorul implicat, nu neglija acest simptom!

Cei mai mulţi oameni trec cu vederea sângerările gingivale, întrucât nu le consideră o problemă gravă. Acest simptom poate avea însă efecte nefaste asupra sănătăţii orale, cu implicaţii precum pierderea dinţilor. Când apar ocazional, aceste sângerări pot fi puse pe seama unui periaj agresiv, de pildă, sau a muşcăturii dintr-un aliment dur. Când gingiile sângerează frecvent, este cazul să iei măsuri. Începe prin aflarea cauzei!

Gingivita

Când placa bacteriană se acumulează pe dinţi, se formează tartrul, care duce la inflamaţia gingiilor. Astfel apare gingivita, una dintre cauzele frecvente ale sângerărilor gingivale. Au un risc mai mare de a face gingivită persoanele care îşi neglijează igiena orală, care au o alimentaţie deficitară sau au un sistem imunitar slăbit (pe fondul unor boli precum cancerul ori infecţia cu HIV). Gingivita poate să apară şi în sarcină, în contextul modificărilor hormonale specifice Dacă ai observat că ai gingiile inflamate şi apar sângerări când te speli pe dinţi, mergi la medicul stomatolog. Netratată, gingivita poate duce la o boală mai gravă, periodontita, un grup de boli inflamatorii care afectează periodonţiul, ţesutul care înconjoară dintele. Pierderea progresivă a osului alveolar din jurul dinţilor poate duce la pierderea dinţilor. Pe lângă gingiile sângerânde şi inflamate, periodontita mai este însoţită şi de respiraţie urât mirositoare. Tratamentul periodontitei este complex şi de durată, putând implica şi intervenţia chirurgicală.

Periuţa de dinţi nepotrivită

În comerţ sau în farmacii găseşti numeroase modele de periuţe de dinţi. Cu aşa o diversitate, este posibil să alegi una nepotrivită. De pildă, o periuţă de dinţi prea dură poate irita gingiile, ceea ce duce la apariţia sângerărilor. Ideale sunt cele cu peri moi, care sunt potrivite pentru îndepărtarea depunerilor de pe dinţi şi a plăcii bacteriene. Cele cu cap mic sunt de dorit, pentru că pot ajunge şi în spaţiile greu accesibile (la molari, de pildă). Indiferent dacă este manuală sau electrică, periuţa de dinţi trebuie să poată curăţa eficient dantura.

Diabetul

Dacă ai diabet, ai şi un risc mai mare de a te confrunta cu sângerări gingivale. Şi asta pentru că diabetul scade capacitatea cavităţii bucale de a combate germenii sau bacteriile, ceea ce expune riscului de sângerări ale gingiilor. În cazul unui diabet necontrolat, bolile gingivale se pot trata mai greu. Pentru prevenirea acestora, este nevoie de igienă dentară corectă şi de vizite la stomatolog.

Fumatul

Cei care fumează au o probabilitate mai mare de a se confrunta cu sângerări ale gingiilor în comparaţie cu cei care nu au acest viciu. Fumul inhalat poate lăsa pe dinţi toxine greu de îndepărtat chiar şi în cazul periajului regulat. Sistemul imunitar al fumătorilor poate fi mai slăbit, la fel şi răspunsul organismului faţă de infecţii şi capacitatea de cicatrizare. Toţi aceşti factori pot avea un impact negativ asupra sănătăţii gingiilor.

SFAT SPECIALIST

Dr Cristina Cristea - medic specialist parodontolog Clinica Trident

https://clinicatrident.ro/

Sângerările gingivale pot să apară fie ca semn al unei afecţiuni locale, la nivelul cavităţii orale, fie că semn, uneori precoce, al unei condiţii sau afecţiuni generale mai mult sau mai puţin serioase (pubertate, sarcină, diabet, medicaţie antihipertensivă, leucemie). Cel mai frecvent, sângerarea gingivală este asociată unei forme incipiente de îmbolnăvire parodontală care se numeşte gingivită şi este datorată acumulării de placă bacteriană la nivelul suprafeţelor dentare şi gingivale. Acest lucru se întâmplă atunci când igienă orală nu este corespunzătoare, fie datorită unei tehnici de periaj incorecte sau sumare, fie datorită unei igienizări incomplete, care lasă zone neaccesate, cum este cazul pacienţilor care uită de curăţarea interdentară sau curăţă preponderent dinţii frontali în detrimentul zonelor din spatele gurii. Când gingiile încep să sângereze, cei mai mulţi pacienţi încep să evite zona în periaj, gândindu-se că s-au rănit, lucru care va amplifică inflamaţia şi sângerarea. Dacă gingiile sunt roşii, umflate şi sângerează, cel mai simplu lucru pe care îl pot face pacienţii acasă este să intensifice igienă orală, să perieze de 2 ori pe zi cu o tehnică potrivită şi o periuţă moale, să cureţe suprafeţele interdentare riguros şi să folosească o apă de gură cu care să clătească energic o dată pe zi, de preferat seară. Dacă schimbarea obiceiurilor de îngrijire orală nu duce la rezolvarea sângerării sau această reapare la un interval scurt, poate fi un semn al existenţei unor zone retentive pentru placă bacteriană, cum ar fi obturaţiile sau coroanele vechi şi/sau neadaptate ori al unei forme mai serioase de îmbolnăvire parodontală care necesită un tratament specializat.