De ce să eviţi contactele sexuale o lună după naştere

1 2 jpg jpeg

Este posibil să sângerezi foarte mult

După naştere, sângerarea este normală, întrucât zonele de care placenta era prinsă de uter sunt în plin proces de refacere. Această sângerare poartă denumirea de eliminare de lohii. Medicii recomandă să aştepţi ca această perioadă să treacă, iar sângerarea să înceteze.

Creşte riscul de ruptură a cusăturilor

O ruptură vaginală se poate petrece în mod natural în timpul naşterii naturale, cu toate că medicul poate decide o incizie numită epiziotomie. Această procedură este necesară atunci când naşterea se petrece brusc sau când musculatura vaginală nu are vreme ori nu se poate întinde atât cât este nevoie. În oricare dintre aceste situaţii, corpul are nevoie de timp pentru a se vindeca.

Sporeşte posibilitatea apariţiei unei infecţii

Acesta este un risc care apare inclusiv în cazul naşterii prin cezariană, deoarece, indiferent de tipul de naştere, cervixul se dilată, ceea ce permite bacteriilor să treacă foarte uşor spre vagin, către uter în care pot provoca o infecţie. Din acelaşi motiv, este indicat să eviţi folosirea tampoanelor interne, spălăturile, duşurile vaginale.

Citeşte şi: Alimentaţia de după naştere. Ce trebuie să mănânce proaspăta mămică

Cât trebuie să aştepţi pentru a avea contacte sexuale sigure?

Medicii recomandă o perioadă de refacere după naştere de 6 săptămâni, dar ginecologul care a asistat la naştere sau care a monitorizat sarcina te poate sfătui cel mai bine după un control medical. Semnele care indică recuperarea sunt reducerea sângerărilor şi schimbarea culorii lohiilor, care nu vor mai fi de un roşu intens, ci pal.

Nu toate femeile sunt gata să-şi reia viaţa sexuală la o lună şi jumătate după naştere. De aceea, unii medici spun că momentul cel mai bun este acela în care proaspăta mamă este pregătită nu doar din punct de vedere fizic, ci şi emoţional şi mental. Sunt mămici cărora le sunt necesare 6 luni sau chiar un an până când relaţiile intime li se par din nou plăcute, lipsite de durere.

Probleme care pot apărea la reluarea relaţiilor intime

- Scăderea apetitului sexual,

- Lubrifierea redusă,

- Durerea.