De ce ne îndrăgostim?

Starea de” îndrăgosteală” se poate (sau nu) transforma în dragoste, şi atunci povestea de dragoste se transformă şi ea într-o relaţie de cuplu.

Nu se poate stabili exact care este punctul în care apare dragostea profundă. Nici nu există o linie care să delimiteze exact unde se produce transformarea. Ea apare treptat, pe măsură ce partenerii se implică mai mult, încep să-şi asume responsabilităţi, îşi fac planuri împreună, încep să ia hotărâri împreună şi sunt mai dezinhibaţi în prezenţa celuilalt.

Principalul „responsabil” este dorinţa de noutate, atracţia spre necunoscut. Împodobim noua cucerire cu tot felul de calităţi pe care nu ştim dacă le are şi în realitate, o vedem mai frumosă, mai inteligentă, interesantă. Abia după ce trece perioada de îndrăgostire începi să devii mai realist şi să vezi care sunt calităţile reale.

Hormonii o iau razna

Nu doar imaginaţia o ia razna cât eşti îndrăgostit, ci şi hormonii. Organismul este supraîncărcat cu endorfine în prezenţa persoanei iubite. Hormonii şi endorfinele dau senzaţia de fluturaşi în stomac, stările de plutire şi de euforie.

Dorinţa de a simţi din nou aceste stări minunate ne fac să simţim nevoia de a fi în preajma iubitului/iubitei, din această cauză doreşti să te vezi atât de des cu persoana iubită.

După ce vâlvătaia pasiunii se stinge, depinde de fiecare ce se întâmplă. Fie se termină povestea, fie unul dintre parteneri caută o altă poveste pasionantă de dragoste, fie relaţie se transformă într-un cuplu unit de sentimente profunde.