De ce mâncăm pe fond emoţional?

1 2 jpg jpeg

Sigur ţi s-a întâmplat cel puţin o dată să mănânci fără să-ţi fie foame, ori să dai gata un castron întreg de chips-uri mâncând mecanic. Asta pentru că, în funcţie de starea în care se află, organismul nostru are nevoie de diferite substanţe. La nivel psihologic, subconştientul nostru face legătura între anumite stări şi anumite alimente, iar după ce le consumă, îţi dă iluzia că te simţi mai bine. Nu mânca de plictiseală! Dacă ai mereu ceva de ronţăit la televizor ori la calculator, mănânci doar de plictiseală, pentru a-ţi găsi ceva de făcut cu mâinile, fără nicio legătură cu hrana sau foamea. E adevărat că unele alimente pot oferi o stare de bine, după o zi grea la birou, dar trebuie să te rezumi la a mânca doar când ţi-e foame. Unii oameni uită să mănânce în perioadele mai tensionate, alţii, în schimb, dau iama în sertarul de dulciuri. Dacă tu procedezi aşa, este important să poţi controla stările care te împing să mănânci mai mult şi mai des decât ar trebui. Chiar îţi e foame? Foamea reală creşte treptat în intensitate. Dacă, în schimb, te cuprinde brusc o senzaţie puternică de foame, este vorba de emoţii. Foamea emoţională este o senzaţie foarte puternică ce nu-ţi dă pace până nu ai consumat acel aliment pe care nu ţi-l poţi scoate din minte. Problema cu foamea emoţională este că nu trece uşor. Nu te la lăsa să mănânci doar o îmbucătură-două, ci nu te vei putea opri până la finalul pungii, cutiei ori borcanului, fără să-ţi dai seama. Preia controlul! Nici nu te gândi să începi vreuna din acele diete restrictive, care să-ţi interzică alimentele preferate sau cele la care apelezi mai des. Nu vei reuşi decât să te simţi din ce în ce mai frustrată şi să deprivată. Începe lupta împotriva acestor pofte din interior. Identifică alimentele la care apelezi cel mai des şi încearcă să le elimini. Aminteşte-ţi de mâncărurile tale preferate din copilărie, adolescenţă, ori lucrurile fine pe care le-ai descoperit mai târziu. Alege mişcarea! Deseori, când simţim nevoia să mâncăm, pe fond emoţional, organismul nostru are nevoie de anumite substanţe pentru a se simţi mai bine. De regulă, sportul poate încuraja producţia aceloraşi substanţe. Data viitoare când îţi vine o poftă puternică de mâncare, fă câteva flotări, abdomene, sărituri, sau orice seturi de mişcări poţi face, în funcţie de locul în care te afli.