De ce este bine să reciclezi uleiul folosit

1 2 1 jpg jpeg

Mâncarea cu gust are, de cele mai multe ori, nevoie să fie preparată în ulei. Fripturile sunt mai suculente, iar cartofii mai apetisanţi, dacă folosim prăjirea ca tratament termic. Însă ce faci cu uleiul rămas? Îţi spunem noi cum să-l reciclezi inteligent.

Tendinţa este să scapi de el, turnând puţin câte puţin în chiuveta de la bucătărie. Poate ai observat că această soluţie nu este cea mai bună, pentru că poate înfunda şi deteriora instalaţiile sanitare. Nici afară, pe pământ, nu este o idee bună să îl arunci, pentru că poate fi dăunător pentru animale şi mediu. În caz că nu ştiai, 1 litru de ulei alimentar uzat poate polua 1 million de litri de apă, iar 25% din poluarea apei este cauzată de uleiul folosit.  

De ce e important să îl reciclezi 

Dacă doreşti, poţi refolosi uleiul o dată sau de două ori, până să îl reciclezi. Strecoară-l înainte, pentru a îndepărta eventualele particule de mâncare arsă, apoi depozitează-l într-un recipient etanş şi închis la culoare. Când vrei să scapi de uleiul folosit, mai întâi trebuie să îl laşi să se răcească bine şi apoi să îl torni într-un recipient nereciclabil, cu capac, şi să-l arunci la gunoi. De exemplu, poţi folosi o cutie de carton cerată, cum sunt cele de lapte. Totuşi, nu îţi face un obicei din asta, pentru că mediul înconjurător are de suferit din cauza deşeurilor de ulei. Poţi diminua acest neajuns economisind uleiul, colectându-l şi apoi donându-l centrelor de reciclare din zonă. Din el se pot fabrica detergenţisăpun natural şi combustibil biodiesel, soluţie mai blândă cu mediul. 

Citeste si: Cele mai bune uleiuri pentru prăjit

Puncte de colectare 

Marile magazine, cum sunt Carrefour şi Auchan reciclează uleiul alimentar uzat. Pentru fiecare 3 litri de ulei dus la Carrefour, primeşti 1 litru de ulei proaspăt, iar pentru 5 litri de ulei uzat primeşti 2 litri. La Auchan, dacă predai minimum 0,5 litri de ulei folosit, primeşti în schimb detergent de vase, apă plată sau ulei de floarea-soarelui. Lângă magazinele Cora din toată ţara găseşti punctele Sigurec. În schimbul uleiului pus în sticle de plastic de 0,5 litri – poţi dona maximum 4 litri – poţi primi vouchere de cumpărături sau să donezi unei asociaţii contravaloarea uleiului reciclat. Benzinăriile Mol colectează uleiul uzat de aproape 10 ani şi îl transformă în combustibil biodiesel.