Cariile dentare pot fi o problemă nu doar pentru adulţi, ci şi pentru cei mici. Cariile dentare la copii trebuie prevenite sau, după caz, tratate cu responsabilitate.

Toţi copiii se află la risc să dezvolte carii dentare, dar anumite situaţii pot creşte acest risc. Nivelurile ridicate de bacterii în cavitatea bucală, o alimentaţie bogată în zahăr şi amidonoase, o sursă de apă care nu are deloc fluor, producţia de salivă mai mică decât cea normală şi, nu în ultimul rând, o igienă orală defectuoasă favorizează apariţia cariilor dentare la copii.

Cariile dentare la copii: cauze şi simptome

Bacteriile sunt cauza majoră pentru cariile dentare la copii, dar există şi alţi factori care influenţează apariţia lor. Când alimentele care conţin carbohidraţi (zaharuri şi amidon) sunt consumate şi rămân pe dinţi, bacteriile le transformă în acizi. Combinaţia de bacterii cu mâncare, acizi şi salivă formează placa, iar aceasta aderă la suprafaţa dinţilor. În timp, smalţul dentar se deteriorează, ceea ce duce la apariţia cariilor.

În cazul în care copilului îi apar mici pete albe pe dinţi, înseamnă că în acele zone smalţul este deja afectat, ceea ce ar putea duce la formarea cariilor. Dacă pe dinţi îşi fac apariţia puncte de culoare maro deschis, acestea deja sunt carii incipiente.

Tratamentul depinde de gravitatea cariei şi de vârsta copilului

În cele mai multe cazuri, tratamentul pentru cariile dentare la copii este simplu şi presupune îndepărtarea porţiunii de dinte afectat şi înlocuirea ei cu o plombă. Obturaţiile dentare (plombele) moderne sunt în general din materiale durabile, în culoarea dinţilor (compozite, compomeri, ionomeri de sticlă). Rezistenţa în timp a plombelor depinde de igiena orală, de vizitele regulate la stomatolog pentru detartraj şi de bruxism (scrâşnetul dinţilor). Pentru copiii care suferă de bruxism, se recomandă folosirea gutierelor, confecţionate la dentist.

 În cazuri mai rare, pentru cariile dentare la copii poate fi nevoie de un tratament ceva mai complex, care presupune montarea coroniţelor.

Cum se previn cariile dentare la copii

  • E bine ca părinţii să limiteze consumul dulciurilor de către cei mici.
  • Copiii trebuie învăţaţi ca, după ce consumă alimente precum lapte, suc de fructe, bomboane, cereale, fructe uscate sau pâine, să îşi clătească bine gura şi dinţii.
  • Părinţii trebuie să aibă grijă ca micuţii să se spele pe dinţi cu o pastă cu fluor de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Pentru copiii mai mici de 3 ani, se recomandă folosirea unei cantităţi mici de pastă de dinţi, cât un bob de orez, iar pentru cei peste 3 ani, cât un bob de mazăre.
  • După vârsta de 3 ani, cei mici vor fi învăţaţi să folosească aţa dentară.

Citeşte mai multe despre cariile dentare la copii:

Îngrijirea corectă a danturii celor mici de la A la Z

Gustările dulci afectează dantura copiilor în ciuda periajului