Cum treci peste sărbători dacă nu bei alcool

1 2 jpg jpeg

Se presupune că la ocazii festive, cum ar fi masa de Paşte, e normal pentru un adult să bea măcar un pahar cu vin. Sunt persoane care, însă, nu au loc pentru alcool în viaţa lor, fie din principiu, fie din cauze medicale, fie pentru că se află în proces de reabilitare după o perioadă de alcoolism. Din acest motiv, dacă suntem gazde, e bine să avem mai multe opţiuni de băuturi la masă şi să nu insistăm ca toată lumea să aibă alcool în pahar.

Dacă noi înşine nu bem alcool şi suntem în vizită pentru masa de Paşte, lucrurile sunt puţin mai delicate. E imposibil să nu dăm peste vreo rudă care bea mai mult şi insistă să bem cu ea sau ne ia peste picior pentru că nu consumăm alcool. Aşadar, e normal să ne întrebăm: bun, şi atunci cum treci peste sărbători dacă nu bei alcool?

În primul rând, e bine să ne pregătim mental pentru întâlnirea cu astfel de personaje care vor insista să ne umple paharul sau să facă glume pe seama noastră şi să avem la noi câteva replici civilizate, dar ferme, pe care să le dăm. Dacă ni se spune ceva de genul „dar tu nu ştii să te distrezi”, să răspundem „nu am nevoie de stimulente ca să mă distrez, simplul fapt că ne-am reunit de sărbători mă face să mă simt bine”.

În al doilea rând, să ne gândim că întâlnirea cu rudele e ceva de scurtă durată, după care ne vom întoarce la viaţa noastră obişnuită, pe care o trăim după propriile reguli. Nu te explica şi nu te scuza pentru faptul că nu bei alcool, pentru că sunt persoane care nu vor vrea să înţeleagă orice le-ai spune. Nu merită, deci, să îţi ieşi din fire dacă vreo rudă face comentarii deplasate legat de ralaţia ta cu alcoolul, ci, mai degrabă, să ieşi elegant din orice situaţie, spunând o frază precum: „scuze, mă duc să mai aduc nişte şerveţele” sau „scuză-mă, ies puţin în curte să dau un telefon”.

Dacă te afli în situaţia în care chiar ai avut o problemă cu alcoolul şi eşti în proces de reabilitare, nu ceda insistenţelor nimănui care vrea să-ţi toarne un pahar. Chiar dacă bunica îţi spune „ia doar un pahar, până la urmă, puţin alcool n-a omorât pe nimeni”, aminteşte-ţi că încerci să-ţi pui viaţa în ordine şi că eşti singura persoană care te poate ajuta să faci asta.