Cum traduci poftele alimentare

1 shutterstock 201587702 jpg jpeg

Când în corp există unele dezechilibre sau când ai o alimentaţie necorespunzătoare, corpul îţi poate trimite semnale sub forma poftelor alimentare. Şi pentru că poftele necontrolate precum cea de dulciuri poate duce uşor la îngrăşare, este bine să ştii ce poţi face pentru a le preveni.

Poftele pot fi traduse prin mesaje de la creier că în corp lipsesc elemente nutritive sau nu sunt suficiente. După ce organismul dă semnale că un anumit stoc de substanţe nutritive este pe avarii, creierul preia urgenţa şi „sugerează“ care sunt alimentele care pot asigura acest neajuns.

Specialistul în nutriţie Alexandra Alexandru afirmă că principalele cauze ale poftelor necontrolate de mâncare se datorează, în principal, unei gestionări greşite a consumului de alimente.

Nevoia de dulce poate fi greu controlat

Pofta de dulce, în condiţiile unei diete echilibrate şi diversificate, este normală, însă problemele încep când nu ne putem abţine de la consumul de dulciuri. Atunci când poftim tot timpul la dulce s-ar putea să fie vorba de o carenţă de crom şi magneziu. Cromul este necesar pentru producerea factorului de toleranţă la glucoză (GTF), care este necesar pentru funcţionarea normală a hormonului hipoglicemiant – insulină. Când insulina nu mai poate transporta glucoză din sânge în interiorul celulelor pentru a fi transformată în energie, apare nevoia de a consuma ceva dulce.

Deshidratarea poate creşte dorinţa de a consuma sărat

Dacă pofteşti frecvent la alimente sărate, s-ar putea să suferi de hipertensiune arterială sau de deshidratare cronică. Poate fi vorba şi de o lipsă de calciu şi potasiu. Specialistul în nutriţie afirmă că sodiul contribuie la eliminarea potasiului şi calciului din oase, sânge şi celulele corpului. Se recomandă, în caz de carenţă de potasiu, creşterea consumului de fructe şi legume. Produsele lactate probiotice (iaurt natur, sana, kefir) sunt surse valoroase de calciu împreună cu fasolea, alunele, nucile, sardinele, frunzele de pătrunjel, brânzeturile.

Când apare pofta de carne

Scăderea resurselor de proteine, în special a masei musculare, atunci când suntem suprasolicitaţi fizic şi psihic poate determina pofta de carne. De asemenea, consumul de produse procesate din carne cu proteine de calitate scăzută (mezeluri, cârnaţi, pateuri) poate declanşa şi întreţine pofta de carne, organismul sperând să găsească o sursă de proteine de înaltă calitate biologică. În aceste situaţii este indicat să adoptăm o dietă diversificată din care să facă parte în special carnea de peşte, carnea de pui şi ouăle (ecologice sau de curte), carnea roşie, dar şi urda, quinoa.

Ce semnalează nevoia de a bea cafea

Pofta de cafea poate trăda o lipsă de sulf şi de fier. Surse bune de sulf sunt carnea, peştele, ouăle, lactatele, varza, broccoli, conopida, cerealele integrale, germenii proaspeţi de grâu, lintea, năutul, ceapa, usturoiul. Fierul este, de asemenea, un element vital, ce se găseşte în organe de animale, carne, ouă, ciuperci, frunze de pătrunjel, boia de ardei, cacao, ciocolată neagră.

Caseta specialistului

Alexandra Alexandru

Specialist nutriţie

Tel: 0723 – 198.636

E-mail: contact@alexandra-alexandru.ro

Asociaţi corect alimentele şi ingredientele din alimente, cu respectarea orarului de masă şi a celor 3 mese principale zilnice. Luaţi întotdeauna micul dejun, ştiind că acesta este esenţial pentru prevenirea poftelor şi a foamei exagerate. Practicaţi activităţi fizice zilnice precum mersul pe jos, urcatul scărilor, înot, grădinărit, cel puţin o jumătate de oră pentru combaterea sedentarismului – inamic modern asociat cu hrana devitalizată industrială şi cu supraconsumul implicit de calorii goale, dar ieftine şi nocive.