Cum se poate scurta travaliul

1 2 jpg jpeg

Femeile pot consuma în timpul travaliului şi altceva decât apă sau bucăţele de gheaţă, fără a risca astfel să se confrunte cu complicaţii, potrivit unei revizuiri recente a unui studiu mai vechi. Pentru studiul recent, citat de Agerpres, oamenii de ştiinţă au compilat date de la mai multe cercetări efectuate în mediu controlat, randomizat, ce au comparat condiţiile de desfăşurare a travaliului şi a urmărilor acestuia în cazul femeilor cărora li s-a permis să consume numai bucăţele de gheaţă şi apă şi ale celor care au avut voie să mănânce şi să bea puţin mai mult, de la miere şi sirop de curmale până la alimente solide obişnuite .Oamenii de ştiinţă au analizat zece astfel de cercetări la care au participat în total 3.982 de femei aflate în travaliu şi care au născut un singur copil, numai pe cale naturală, nu prin operaţie de cezariană. Dieta restrictivă scurtează travaliul

Femeile care aveau cele mai puţin restrictive diete au manifestat şi cel mai mic risc de complicaţii, inclusiv de vărsături sau de înec în timpul anesteziei generale. De asemenea, ele au avut un travaliu relativ mai scurt, cu 16 minute, în medie, comparativ cu cele a căror alimentaţie era restricţionată.

Potrivit unuia dintre cei care au coordonat studiul, dacă suntem bine hidrataţi şi există o cantitate adecvată de carbohidraţi în organism, muşchii noştri funcţionează mai bine, în condiţiile în care uterul este alcătuit în cea mai mare parte din muşchi.

Descoperirea oamenilor de ştiinţă subliniază concluziile unui alt studiu efectuat anterior de aceeaşi echipă, potrivit căruia femeile care primesc în travaliu mai multe lichide decât în mod normal nasc mai repede.

Cum recunoşti travaliul

Travaliul începe cu apariţia contracţiilor uterine. Acestea sunt intermitente şi se simt în partea de jos a abdomenului şi în spate.

La început, se succed la 15-20 de minute şi ţin câteva secunde, apoi devin tot mai dese, mai lungi şi mai greu de suportat. Când gravida se apropie de momentul naşterii, contracţiile apar la un interval de 2-3 minute şi durează între un minut şi un minut şi jumătate.

Începutul travaliului este anunţat de o scurgere vaginală limpede, incoloră, când se spune că „ s-a rupt apa”.