Cum se foloseşte inelul vaginal

1 2 jpg jpeg

Inelul vaginal este considerat ca fiind una dintre măsurile contraceptive uşor de folosit şi la fel de eficient precum anticoncepţionalele.

Această contracepţie se bazează pe faptul că el conţine doi hormoni esenţiali organismului tău şi anume estrogen şi progesteron, care sunt absorbiţi prin peretele vaginal şi trec direct în circulaţia sangvină.

Cum se foloseşte acest inel?

Printre primele sale avantaje se află faptul că poate fi achiziţionat cu uşurinţă de la orice farmacie contra unui preţ accesibil şi poate fi păstrat până la 3 săptămâni în vagin, fiind obligatoriu îndepărtarea lui în cea de a patra săptămână.

Este necesar să te aşezi într-o poziţie comodă cum este cea stând pe vine sau culcată şi cu ajutorul degetului arătător se întroduce în vagin. Cu cât vei fi mai relaxată cu atât mai mic va fi riscul ca acesta să cadă ulterior.

Îndepărtarea acestui inel se face de asemenea tot cu ajutorul degetului arătător, prin comprimarea acestuia cu degetul mijlociu.

În cazul în care inelul îţi alunecă din vagin, este necesar să îl clăteşti imediat cu apă curată şi apoi să îl reintroduci. Cu cât trece mai mult timp până îl reintroduci în vagin cu atât mai scăzută va fi contracepţia pe care acesta ţi-o poate oferi, deoarece va scădea nivelul hormonilor.

Se poate folosi la 6 săptămâni după naştere.

Află cum să îţi creşti performanţele sexuale vara AICI

Atuurile metodei

Folosindu-l te vei expune cu aproximativ 50% la o cantitate mai mică de estrogeni decât contraceptivele orale, aceasta fiind un contraceptiv rapid, eficient şi cu efect reversibil imediat .

Este una dintre cele mai bine tolerate metode contraceptive ce îţi oferă şi posibilitatea unui bun control al menstruaţiei, cunoscându-se destul de puţine efecte secundare.

Studiile efectuate pe baza folosirii inelului vaginal au scos la iveală faptul că 91% dintre femeile care l-au folosit s-au declarat destul de mulţumite de protecţia pe care acesta o conferă şi de naturaleţea purtării lui.

Efectele secundare

Este o metodă contraceptivă locală, totodată fiind şi o măsură hormonală, motiv pentru care este necesar ca înainte să îl foloseşti să te supui unui examen ginecologic. În urma discuţiei cu medicul specialist acesta îţi va putea confirma faptul că şi tu poţi folosi această măsură preventivă sau te va direcţiona către o altă soluţie. Există totuşi posibilitatea să te confrunţi cu anumite modificări ale sângerării lunare printre care poţi remarca sângerări mai rare, neregulate sau prelungite, existând şi posibilitatea absenţei mentruaţiei.

De asemenea te poţi confrunta cu apariţia cefaleei, a iritaţiei sau inflamării vaginului. dar şi posibilitatea instalării retenţiei de lichide.

În cazul în care alăptezi nu este indicată folosirea sa, trebuie să ţii cont că această măsură contraceptivă nu te va proteja de bolile cu transmitere sexuală, prezervativul fiind cea mai bună soluţie în acest domeniu.