Cum să treci mai uşor de o despărţire

1 2 jpg jpeg

În cele mai multe cazuri, despărţirile sunt neplăcute sau chiar violente. Fie pentru că unul dintre parteneri nu a dorit despărţirea, fie cei doi sunt într-un permanent conflict, care îi împiedică să vadă lucrurile cât mai obiectiv posibil. E bine, însă, pentru sănătatea noastră psihică, dar şi fizică, indiferent că noi am iniţiat despărţirea sau că noi am fost cei părăsiţi, să ne străduim să privim cât mai realist lucrurile şi să fim civilizaţi, măcar în amintirea momentelor bune. „Istoria noastră lungă, nefericită, cu despărţiri nimicitoare şi divorţuri nu ne condamnă fără drept de apel la un comportament primitiv, vătămător şi care ne distruge sufletul. Avem puterea de a schimba în mod conştient modul în care ne purtăm unii cu alţii când iubirea noastră ajunge la final. Sper să ne folosim de această tărie, nu numai de dragul nostru, ci şi pentru că ne pasă de generaţiile viitoare”, spune Katherine Woodward Thomas, terapeut de cuplu şi familie (volumul „Despărţirea conştientă”, Curtea Veche Publishing).

După ce ruptura s-a produs, mulţi nu ştiu cum să revină la o viaţă normală şi cum să se desprindă de toată drama. Cercetătorii sunt de părere că e bine să fie făcuţi paşi mici, dar consecvenţi. Cum să procedezi după o despărţire? Începe cu lucruri mărunte: scrie într-un jurnal ce simţi, fie că e vorba de furie, regret, vină sau alte sentimente; fă mişcare, ascultă muzica preferată, caută ocazii de a-i ajuta pe cei din jur, mai ales persoanele aflate în nevoie. Dacă ţi-ai dorit mereu să iei lecţii de pian, să faci un curs de arte marţiale sau să înveţi să joci bridge, acum e momentul. Dezvoltă-ţi abilităţile şi urmează-ţi pasiunile abandonate.

Foarte important, distanţează-te de fostul partener. Când îţi vin în minte gânduri despre trecut, înlocuieşte-le cu cele pentru viitor, despre planurile tale, despre dezvoltarea ta ca persoană. Analizează-te şi stabileşte-ţi priorităţile. Dacă în timpul fostei relaţii ai făcut multe compromisuri, renunţând la tine şi la dorinţele tale, lucrează la acest aspect pentru viitor. Pune efort în a te mulţumi în primul rând pe tine. Dacă ai aşteptat de la partener să te facă fericit şi ai avut pretenţii nefondate, e bine să conştientizezi că nimeni nu e responsabil de fericirea noastră decât noi.

E important ca un om să fie, în primul rând, cât mai încrezător în forţele lui, să se simtă confortabil în viaţa profesională şi pe plan personal, în familie sau în cercul de prieteni. Doar aşa va putea să ducă o viaţă cât mai satisfăcătoare şi va putea intra cât mai pregătit într-o altă relaţie. Specialiştii spun că trebuie să fim mulţumiţi de noi înşine şi să împărtăşim această stare cu partenerul, nu să aşteptăm ca acesta să fie cel care ne aduce fericirea.

Nu în ultimul rând, aminteşte-ţi că nu toţi oamenii sunt compatibili unii cu alţii sau, chiar dacă au aceeaşi viziune asupra vieţii pentru o vreme, e posibil ca acest lucru să se schimbe. Priveşte viaţa cu maturitate şi gândeşte-te că e dreptul fiecăruia să îşi caute propria fericire, că e normal ca oamenii să facă uneori greşeli şi că nu e sfârşitul lumii dacă o relaţie ajunge la final.