Cum să te împaci cu veşnica postură de celibatar

1 2 jpg jpeg

Împăcat cu mine, cu alegerile şi greşelile pe care le-ai făcut până acum, te trezeşti cu plictisita întrebare: „Încă nu te-ai măritat/însurat? – Da, se pare că NU”! Respiri adânc şi aştepţi parcă o lovitură de fulger.

Dacă nu simţi că eşti pregătit emoţional, financiar, sau dacă nu simţi că vrei să te căsătoreşti, n-o face. Chiar dacă eşti îndrăgostit de persoana cu care formezi un cuplu, decizia trebuie să fie reciprocă.

De fapt, mariajul este o formalitate, mai mult impusă de părinţi, de societate sau chiar de prejudecăţi. Uneori, nu-ţi garanteză o formulă a fericirii.

De multe ori, pentru binele relaţiei sau de teama singurătăţii, multe persoane acceptă să se modeleze după partener.

În timp, aceste schimbări îţi pot afecta personalitatea. De aceea, este important să stabileşti ce e rezonabil şi ce nu pentru tine.

Incompatibilităţile sunt prezente în orice relaţie. El este raţional, tu emoţională. Tu sociabilă, el mai puţin. Cu timpul, oamenii evoluează, se schimbă, se maturizează, iar în această călătorie lungă este posibil să nu te regăseşti alături de cel căruia ai ajuns să-i porţi numele.