Singurătatea poate fi copleşitoare şi greu de acceptat, dar, odată ce te împaci cu acest sentiment, devii deschis la noi posibilităţi de acţiune.

O vorbă din bătrâni spune că una e să fii singur şi alta e să te simţi singur. Pe de o parte, există persoane pentru care singurătatea este un stil de viaţă, care locuiesc singure sau care preferă cel mult compania unui animal de casă şi care se simt împlinite şi liniştite psihic în acest mod. Aceste persoane aleg să se ajute singure, să îndeplinească diverse activităţi după propriul program (lectură, exerciţii fizice, urmărirea unor filme sau emisiuni tv) şi renunţă la singurătate doar pe termen scurt, atunci când consideră de cuviinţă.

Pe de altă parte, mulţi oameni se tem de singurătate şi fac tot ce pot pentru a nu se confrunta cu această situaţie. Senzaţia de singurătate are mai multe cauze, poate apărea când există „sentimentul de separare de ceilalţi, de izolare, când nu eşti împăcat cu tine, când nu ai cu cine comunica, dacă apare neîncrederea în forţele proprii sau dacă te simţi neputincios sau inutil“, spune Angelica Pană, psiholog. Dacă singurătatea este greu de acceptat şi provoacă tristeţe, angoase, anxietate, scăderea stimei de sine şi chiar dureri fizice, e bine să te gândeşti la cauza sentimentului şi la ce măsuri poţi lua. De asemenea, e bine să profiţi de momentele de singurătate şi să le transformi în ceva avantajos pentru tine: să te ocupi de un hobby, să meditezi sau să îţi faci planuri.

Singurătatea poate fi benefică

În primul rând, ia atitudine legat de propra persoană. Dezvoltă-ţi aptitudinile native, vezi la ce eşti bun, eventual urmează un curs, întreprinde orice activitate care îţi poate clădi încrederea în tine. Un om sigur pe el se descurcă mai uşor în găsirea unui loc de muncă potrivit, unde să se simtă împlinit, în crearea relaţiilor sociale şi în construirea unei legături romantice.

În al doilea rând, încearcă să te gândeşti la toate persoanele cu care ai păstrat relaţii civilizate şi cu care ai putea sta de vorbă la masa de prânz, cu care ai putea ieşi la un film sau cu care ai putea pleca într-o excursie. Include aici şi oameni la care nu te-ai mai gândit de mult timp, precum colegii din şcoala generală sau de liceu sau foşti colegi de serviciu cu care ai fost pe aceeaşi lungime de undă. Nu te sfii să-i contactezi, pentru că nu ştii niciodată cu cine poţi lega o prietenie trainică sau cu cine poţi ajunge să îţi împarţi viaţa.

O soluţie împotriva singurătăţii este şi altruismul. Pune-te, pentru o vreme, pe planul al doilea, şi gândeşte-te la cei din jur. Ajută pe cineva care are nevoie, fie că e vorba de voluntariat la un azil de bătrâni, de un nepot care lucrează la un proiect pentru şcoală sau de un prieten care se mută şi căruia i-ar prinde bine o pereche de mâini în plus. Nu este de neglijat nici ideea de a face loc unui animal de companie în viaţa ta. Să ai o pisică sau un câine poate fi o provocare, dar aceste suflete sunt pline de iubire şi căldură şi, alături de ele, nu te vei mai simţi singur. Încearcă mai întâi să ai grijă o perioadă de animalul de companie al unei persoane din familie sau al unui prieten pentru a vedea exact ce înseamnă viaţa alături de necuvântătoare.

Sfatul specialistului

Angelica Pană, psiholog, www.psihologangelicapana.ro

Singurătatea este resimţită diferit de fiecare dintre noi. Pentru unii, ea se prezintă ca o absenţă, ca o lipsă a ceva sau a cuiva. Pentru alţii, semnifică un mod de existenţă firesc, fără prea multe complicaţii. Oamenii pot deveni singuri pentru că nu prea au timp (sau nu şi-l rezervă) să comunice cu cei din jurul lor. Apoi, ei se pot trezi singuri pentru că aşteptările pe care le au faţă de ceilalţi ating un nivel din ce în ce mai ridicat. Singuratatea devine negativă atunci când apare sentimentul de claustrare, de separare de ceilalţi. Când avem nevoie de comunicare sau comuniune sufletească şi nu avem cu cine să stăm de vorbă. Dar poate avea şi un efect pozitiv, atunci când ne descoperim noi talente (cum ar fi pictura, cântatul la un instrument sau grădinaritul), care ajung să ne îmbogăţească spiritual fără să avem nevoie de compania altcuiva. Uneori e nevoie şi de schimbări în comportament pentru a ne simţi bine. De exemplu, pentru o minte sănătoasă, trebuie să includem în ritualul cotidian exerciţiile fizice - yoga, gimnastica aerobică, jogging-ul,ciclismul.