Cum să alungi arsurile vaginale

1 2 jpg jpeg

Ce simptome anunţă prezenţa vulvodiniei

Vulvodinia afectează femeile indiferent de vârsta lor, dar cel mai des neplăcerile create de această afecţiune apar la cele cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani sau pe cele în etapa de premenopauză. O recunoşti după semne precum

-arsurile,

-usturimile,

-mâncărimile,

-durere în zona vulvară sau doar într-o anumită regiune restrânsă,

-junghiurile.

Acestea pot fi constant sau pot dispărea prea o scurtă vreme şi reapărea, fiind declanşate în timpul sau după contactul sexual. Neplăcerile ajung să dureze luni în şir sau chiar ani.

Factori cauzatori ai afecţiunii

Cu toate că nu sunt cunoscute cauzele care duc la apariţia vulvodiniei, există anumiţi factori care favorizează revenirea simptomelor. Printre aceştia se regăsesc:

-schimbările hormonale ,

-infecţiile vaginale,

-sensibilitatea pielii,

-lezarea nervilor din zona vulvară,

- alergia,

-factori genetici,

-tratamente sau intervenţii chirurgicale în regiunea externă a vaginului.

Metode de a atenua manifestările vulvodiniei

Dacă simptomele revin de multe ori şi sunt accentuate, este nevoie de un control medical de specialitate la un medic ginecolog, pentru a afla dacă este într-adevăr vorba despre această afecţiune sau despre o alta. Netratată, vulvodinia poate să provoace anxietate, depresie, să reducă stima de sine, calitatea vieţii şi să provoace probleme de cuplu.

În funcţie de cauzele pe care le depistează, medicul îţi poate recomanda un tratament medicamentos pentru a reduce intensitatea durerii, pentru a alunga efectele unei eventuale alergii sau pentru a-ţi reface echilibrul hormonal.

Te-ar mai putea ajuta:

- o bună lubrifiere vaginală în timpul relaţiilor intime,

-evitarea hainelor prea strânse,

-băile fierbinţi prelungite,

-exerciţiile fizice regulare, pentru a stimula circulaţia sângelui şi pentru a scădea intensitatea durerii,

-compresele reci.