Mai mult de jumătate dintre angajaţii români prestează muncă de noapte sau în weekend, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS). Dacă şi tu lucrezi în ture de noapte sau ai un job permanent la un call center, în care ai meetinguri cu reprezentanţii firmei din Statele Unite ale Americii, Asia sau Canada, cu siguranţă nu îţi este uşor. Desigur, dacă eşti nocturnă din fire, s-ar putea să îţi vină mănuşă astfel de loc de muncă, mai ales dacă eşti la începutul carierei şi nu prea ai experienţă în domeniul în care activezi.

Într-o asemenea situaţie, prioritară trebuie să fie sănătatea ta. Este posibil ca organismul tău să fie dezorientat de programul tău draconic, iar esenţial este să  recuperezi somnul peste zi. Dacă nu ai alte alternative deocamdată, iar perspectiva de a menţine actualul  loc de muncă este una cu care te-ai obişnuit, atunci ar fi bine să ţii seama de câteva recomandări, astfel încât să ai grijă mai multă de tine.

Un ten luminos

După o noapte de nesomn, tenul tău este cel mai afectat, astfel încât să nu te mire dacă dimineaţa ai cearcăne, iritaţii şi o paloare a feţei, în general. Un ten îngrijit şi un păr cu o textură lucioasă garantează un look fresh, adolescentin şi admirabil. Cu toate acestea, nu îţi imagina că e uşor să nu ai pori dilataţi, acnee, precum şi un păr casant şi fără luciu. Aceste trăsături presupun o rutină de îngrijire atentă şi constantă. Apelează la creme de faţă naturale, din compuşi organici, care te vor ajuta să restabileşti fermitatea tenului.

Este esenţial să alegi o cremă de faţă puternic hidratantă, bio, care nu are în componenţă   chimicale, ingredientele de bază ale celor existente pe piaţă, în supermarket. Dacă ai gărzi la spital, schimburi de noapte în redacţie sau ture obositoare în call centerul la care abia te-ai angajat, tenul tău are nevoie de o îngrijire deosebită. Nu te rezuma doar la un singur produs, ci la o gamă întreagă: de la gel de curăţare, la loţiune tonică şi cremă contur pentru ochi.

De asemenea, poţi să investeşti şi în produse mult mai puternice, cum ar fi extractul de melc bio, care conţine un concentrat pur de ingrediente active naturale care acţionează în calmarea, hidratarea şi regenerarea pielii, sau o mască de faţă. De asemenea, evită să te machiezi excesiv, căci ar exista riscul să îţi încarci tenul foarte mult şi să-ţi astupi porii. Alege produse din aceeaşi gamă naturală, fără substanţe chimice în conţinut.

Hidratare, dietă şi mişcare

Nu uita să te hidratezi corespunzător, să bei cel puţin 2 litri de apă pe zi, precum şi supe, shake-uri, sucuri naturale. Nu consuma mai mult de trei cafele în timpul programului şi evită, pe cât posibil, consumul de energizante. De asemenea, o dietă bogată în fructe şi legume te va ajuta semnificativ. După ce ajungi acasă dimineaţa încearcă să dormi, eventual poţi să îţi cumperi o mască de protecţie cu carbon, care te va ajuta să adormi, chiar dacă nu e întuneric în cameră. Înainte de a  merge din nou la muncă, încearcă să faci mişcare, fie să mergi la o plimbare scurtă prin parc sau să faci sport acasă cu ajutorul unei rogojine, fie să înoţi o jumătate de oră sau să faci pilates la o sală de fitness. Beneficiile mişcării pentru organism sunt nenumărate, de la întărirea musculaturii, până la efectele benefice asupra stării emoţionale, toate aduc un plus pentru starea ta de sănătate.

Chiar dacă ai un job de noapte şi ai convingerea că este o situaţie temporară, important e să înveţi să ai mai multă grijă de tine pentru a te menţine sănătoasă şi plină de energie.

Foto: unsplash.com