Cum prevenim apariţia pietrelor la rinichi

1 2 jpg jpeg

Simptomele existenţei pietrelor la rinichi pot să nu apară până la momentul la care acestea încep să se mişe în interiorul rinichilor sau traversează uretra, între vezica urinară şi rinichi.

Atunci apar primele semne, dar asta înseamnă, de cele mai multe ori că ele deja au crescut în dimensiune. Practic, litiaza renală are ceea ce s-ar numi „un debut tăcut”, care în cele din urmă ajunge să provoace episoade dureroase. Urologul Răzvan Petca a explicat la Antena3 la ce trebuie să fim atenţi pentru a nu ajunge la situaţii critice.

”În primul rând, trebuie să consumăm lichide, mai ales apă. Pietrele care se formează, de fapt, diagnosticul medical este de litiază. Ele pot avea de la câţiva milimetri la 5-6 centimetri. Acest nisip e diagnosticat printr-o ecografie. Ele se văd când sunt de la 4 cm în sus. Problema nu e acest nisip, ci atunci când începe să crească şi să se transforme în calculi. Din punct de vedere al sexului, bărbaţii sunt mai des afectaţi.

- consumarea de lichide - să nu avem un regim exclusiv vegeterian - să nu avem un aport proteic crescut (carne, lapte, ouă şi brânzeturi) - să nu consumăm foarte multe sare - vitamina C şi D - e bine să consumăm cereale integrale, tărâte, orez.”

Simptome

- colica renală = o durere la nivelul spatelui. Pleacă către faţă, către organele genitale

- putem avea şi greţuri şi vărsături