Cum îţi îngrijeşti corect unghiile

1 2 jpg jpeg

Procesul de îngrijire corectă a unghiilor începe chiar înainte de a le tăia. „În acest sens, este indicat ca unghiile să fie ţinute într-o soluţie de săpun pentru a le înmuia, evitând astfel apariţia fisurilor sau exfolierea lamei unghiale“, afirmă doctorul Rodica Negreanu, medic specialist dermatolog în cadrul Centrului Medical Unirea.

Pentru scurtarea unghiilor, este de preferat pilirea, şi nu tăierea lor. „De obicei, forma preferată este cea cu colţurile rotunjite, care face degetele să pară lungi, suple, dar care favorizează agăţarea şi ruperea unghiilor.

În cazul unghiilor cu tendinţe de încarnare (mai ales la degetul mare de la picioare), este recomandat să fie lăsate colţurile netăiate, chiar mai lungi decât partea centrală.

Dacă e totuşi necesar să le tai cu unghiera sau cu forfecuţa, acestea trebuie să fie ascuţite şi să le ţii perpendicular pe suprafaţa unghiei, pentru a evita exfolierea lamei unghiale“, recomandă medicul Rodica Negreanu.

În ceea ce priveşte cuticulele, medicul spune că acestea nu ar trebui îndepărtate sau traumatizate, majoritatea problemelor care apar după manichiură (infecţii candidozice, modificarea aspectului unghiei) fiind cauzate de manipularea cuticulei. Cuticulele trebuie îndepărtate uşor, cu instrumente sterilizate.

De ce este indicat lacul de unghii?

După ce ţi-ai curăţat unghiile este indicat să aplici lac de unghii, pentru a conferi luciu şi a proteja unghia. „Lacul de unghii nu este nociv pentru lama unghială, din contră, limitează pierderea de apă (deshidratarea acesteia) şi previne contactul cu detergenţii“, afirmă medicul.

Balsamul hidratează unghiile

O atenţie deosebită trebuie s-o acorzi şi hidratării unghiilor. Astfel, seara, după ce ai ţinut unghiile în apă călduţă 10-20 minute, aplică un strat generos de cremă sau de balsam pentru unghii şi apoi acoperă-le cu mănuşi sau cu şosete de bumbac.