Cum îţi afectează filmele de groază sănătatea

2 2 jpg jpeg

Cercetătorii de la Universitatea Leiden din Olanda au reunit 24 de voluntari, pe care i-au împărţit în două grupuri. Primul grup a vizionat „Insidious“, un film SF horror lansat în 2010. Al doilea grup a avut parte de o proiecţie mult mai puţin înspăimântătoare: "A year in champagne", un documentar despre metodele de fabricare a şampaniei, realizat în 2015.

Cu 15 minute înainte de proiecţii, toţi voluntarii au fost supuşi unei recoltări de sânge. O altă recoltare a avut loc la 15 minute după încheierea proiecţiilor.

Cercetătorii precizează că au cerut participanţilor să nu fumeze şi să nu consume alcool pe durata celor 24 de ore care au precedat experimentul.

Rezultatele au fost următoarele: 57% dintre voluntarii care au vizionat filmul horror „Insidious" au prezentat concentraţii anormal de ridicate ale factorului VIII (factor antihemofilic A), o proteină prezentă în plasma sagnvină şi care participă la procesul de coagulare.

Atunci când există un deficit de factor antihemofilic A, riscul de hemofilie creşte. Dar, atunci când această proteină există în cantităţi prea mari în organism, apare riscul de producere a cheagurilor, care pot să împiedice circulaţia sangvină şi să declanşeze astfel trombozele venoase.

Studiul cercetătorilor olandezi a fost publicat în revista ştiinţifică British Medical Journal.