„Nu e voie!“, „nu pune mâna!“, „nu băga în guriţă“ – sunt doar câteva dintre multele expresii folosite de părinţi, în ideea bine intenţionată, dar greşit pusă în practică, de a-i învăţa pe copii să distingă binele de rău.

Educaţia celor mici se conturează încă din prima zi de viaţă. Părinţii vor ca urmaşii lor să fie mai buni decât au fost ei, şi pentru asta încearcă să adopte alte măsuri decât au folosit părinţii lor. Cu toate acestea, nu în puţine cazuri, copleşiţi de responsabilităţi şi stres, cei mai mulţi adulţi se aud interzicându-le celor mici să facă lucruri, să mănânce anumite alimente, să ia anumite iniţiative. Pur şi simplu, le scapă mai tot timpul cuvântul „nu“.

Psihologii susţin că un părinte care stă toată ziua cu copilul poate să-i interzică să facă anumite lucruri şi de 100 de ori, pentru a-l preveni de pericole. Există însă mai multe modalităţi creative de a-l educa şi proteja pe cel mic. Poţi să-i spui copilului să nu facă ceva, fără să pronunţi acel cuvânt. Sigur ai observat că, dacă îi spui „nu“ de o mulţime de ori, de tot atâtea vei fi neascultat şi ignorat.

Distrage-i atenţia

Ca să-l dezveţi să facă ceva greşit şi periculos, distrage-i discret atenţia copilului de la acea activitate. Dacă îi spui „nu, nu face asta!“, îi stârneşti curiozitatea şi îi va lua mult timp să se răzgândească. Când vezi că cel mic intenţionează să facă ceva interzis, abţine-te să-i interzici şi încearcă să-i captezi atenţia sau joacă-te chiar tu cu o jucărie preferată de el, astfel încât să-l atragi către alte activităţi.

În loc să spui „nu, nu închide sertarul, că îţi poţi prinde degetele!“ sau „nu trânti telefonul, că e scump!“, mai bine rosteşte „ei bine, eu am de gând să mă joc cu răţuştele în chiuvetă“ ori „faci ce vrei, eu o să mă joc cu excavatorul cu telecomandă“. Copiii nu vor rezista tentaţiei.

Echilibrează balanţa între „da“ şi „nu“

La polul opus, dacă îi permiţi prea multe, rişti să-i strici educaţia. Cu mulţi de „da“ în minte, cel mic va crede că i se cuvinte totul şi va acumula frustrări de fiecare dată când va auzi un „nu“. Pe de altă parte, prea multe negaţii îi vor construi copilului o personalitate negativistă, care îi poate influenţa alegerile în viaţă. Încearcă pe cât posibil să echilibrezi balanţa între „da“ şi „nu“.